SUA acordă licenţă temporară companiei petroliere sârbe NIS, controlată de Rusia

SUA au acordat o licenţă temporară companiei petroliere sârbe NIS, controlată de companii ruseşti şi vizată de sancţiuni americane, ceea ce îi va permite să-şi reia producţia până în 23 ianuarie, a anunţat miercuri ministrul sârb al energiei Dubravka Djedovic Handanovic, potrivit AFP.
AGERPRES - J, 01 ian. 2026, 09:21
SUA acordă licenţă temporară companiei petroliere sârbe NIS, controlată de Rusia

„Societatea NIS a obţinut o licenţă de la Biroul de control al activelor străine (OFAC) din cadrul Trezoreriei americane, care îi va permite să-şi continue activităţile până în 23 ianuarie. Aceasta înseamnă că rafinăria de la Pancevo va putea, după 36 de zile, să-şi reia funcţionarea”, a afirmat ministrul sârb pe Instagram.

După nouă luni de amânări succesive, Washingtonul a impus la 9 octombrie sancţiuni asupra NIS, controlat în procent de 56% de societăţile ruse – Gazprom Neft şi Intelligence. Rafinăria sa de la Pancevo, în apropiere de Belgrad, care aprovizionează 80% din piaţa sârbă, a fost obligată să-şi întrerupă producţia la începutul lunii decembrie, scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 de locomotive noi, la care s-au înscris oltenii de la Softronic și giganții......
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...