SUA acuză China de „distorsiuni” în practicile comerciale

Economica.net
24 12. 2015
china_manufacturing_53543700

 

„Multe probleme care apar în relaţiile comerciale şi de investiţii dintre Statele Unite şi China pot fi imputate măsurilor intervenţioniste ale guvernului chinez (…) care continuă să creeze importante distorsiuni comerciale”, a scris Biroul de Reprezentanţă Comercială a Statelor Unite (USTR). În raportul său anual, remis Congresului american, ministerul evaluează respectarea de către China a regulilor OMC, la care Beijingul a aderat în 2001, şi enumeră mai multe surse de „fricţiuni”.

USTR se referă mai ales la măsurile „inadecvate” de protecţie a proprietăţii intelectuale în China care continuă să fie „importante bariere” în calea investiţiilor şi exporturilor americane. Pe de altă parte, protecţia secretelor industriale rămâne „o gravă problemă”, potrivit administraţiei americane.

Raportul îndeamnă Beijingul să îşi întărească supravegherea industriei sale farmaceutice pentru a frâna contrafacerea medicamentelor. În plus, USTR acuză China că furnizează în continuare „subvenţii nefaste” întreprinderilor sale şi atrage atenţia că este pregătit să sesizeze OMC pentru a-şi afirma drepturile.

Cu toate acestea, raportul salută voinţa manifestată recent de autorităţile de la Beijing de a pune în aplicare reforme spre o mai mare liberalizare a economiei chineze. „Dacă va continua în mod corespunzător, această voinţă de reforme ar putea să atace problemele” care stau în calea comerţului chino-american, mai notează