SUA: airBaltic a cerut să intre sub protecţia Legii falimentului
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/09/airbaltic-5347-e1789382359751-654x420.jpg)
airBaltic, în care statul leton deţine o participaţie majoritară, a informat că operarea zborurilor va continua conform programului, biletele şi rezervările rămân valabile iar serviciile pentru clienţi vor continua fără perturbări în timpul procesului supervizat de un tribunal din New York.
Într-un comunicat, compania a anunţat că şi-a asigurat un angajament de finanţare a debitorului de 350 milioane de euro, de la creditori ca Strategic Value Partners, Barclays, Hayfin Capital Management, Morgan Stanley şi Oaktree Capital Management, pentru sprijinirea operaţiunilor în timpul restructurării, scrie Agerpres.
În iulie, premierul leton Andris Kulbergs a declarat, într-un interviu acordat Reuters, că Executivul negociază cu un investitor strategic pentru compania aeriană controlată de stat airBaltic, care se confruntă cu dificultăţi financiare.
airBaltic, în care grupul german Lufthansa deţine o participaţie minoritară, caută finanţare pe termen scurt pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.
„Vorbim cu un partener serios, da, pot dezvălui asta. Sperăm ca în această vară să ajungem la un acord … Trebuie să trecem prin paşii necesari în vederea pregătirii companiei pentru un investitor strategic…dacă aceasta se va întâmpla, atunci airBaltic va zbura”, a declarat Kulbergs pentru Reuters, fără a da numele companiei.
Principala condiţie pusă de Letonia oricărui investitor este menţinerea hub-ului airBaltic la aeroportul din Riga, unde este cea mai mare companie aeriană, a afirmat Kulbergs, fără a preciza ce participaţie ar putea prelua un potenţial investitor.
Situaţia financiară a airBaltic arată modul în care majorarea costurilor de la începutul războiului din Iran a expus problemele structurale al unor companii aeriene, sporind temerile investitorilor privind capacitatea lor de a-şi achita datoriile.
Compania, care operează o flotă de 55 avioane Airbus A220-300, a amânat în mod repetat planurile pentru listare deoarece întârzierea livrărilor de motoare ţine la sol multe din aeronavele sale.