SUA ar putea da în judecată Apple şi cinci mari edituri din cauza preţurilor cărţilor electronice

Departamentul Justiţiei din SUA a avertizat Apple şi cinci dintre cele mai mari edituri americane că intenţionează să le intenteze un proces, sub acuzaţia că s-au înţeles în privinţa creşterii preţurilor cărţilor electronice, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de Wall Street Journal.
Economica.net - J, 08 mart. 2012, 13:12
SUA ar putea da în judecată Apple şi cinci mari edituri din cauza preţurilor cărţilor electronice

Unele dintre companiile vizate au negociat acorduri amiabile pentru renunţarea de către statul american la procesul antitrust, au spus sursele. O înţelegere cu autorităţile ar putea conduce la cărţi în format electronic mai ieftine.

Nu toate editurile negociază, însă, acorduri amiabile, notează cotidianul american.

Cele cinci edituri care se confruntă cu posibile procese sunt Simon & Schuster, deţinută de CBS Corp, Hachette Book Group a grupului Lagardere, Penguin Group, parte a Pearson PLC, Macmillan, o divizie a Verlagsgruppe Georg von Holtzbrinck GmbH, şi HarperCollins Publishers, divizie a News Corp.
Reprezentanţi ai celor cinci edituri, Apple şi Departamentului Justiţiei au refuzat să comenteze pentru Wall Street Journal.

Editurile au negat că ar fi acţionat în comun pentru creşterea preţurilor, potrivit Wall Street Journal.

Ancheta se concentrează asupra eforturilor Apple de a schimba modul în care editurile stabilesc preţurile cărţilor electronice, în contextul pregătirilor pentru lansaerea primului iPad în 2010. În mod tradiţional, editurile vând retailerilor cărţile la jumătate din preţul recomandat, după care aceştia pot vinde în continuare la orice preţ doresc. Majoritatea cărţilor în format clasic sunt vândute după acest model, scrie Wall Street Journal.
Pentru a obţine un avans din timp pe piaţa cărţilor electronice, retailerul Amazon a vândut multe best seller-uri la preţul de 9,99 dolari, pentru a încuraja clienţii să cumpere tableta Kindle. Editurilor nu au agreat strategia, întrucât s-au temut că americanii se vor obişnui cu preţuri reduse, limitându-le astfel capacitatea de a vinde şi titluri cu preţuri mai mari.

Totodată, editurile au fost îngrijorate că alţi retaileri nu vor putea concura cu discount-urile masive ale Amazon şi vor rămâne astfel cu un singur mare retailer, cu puterea de a dicta preţurile.

În contextul pregătirilor pentru lansarea iPad, fostul şef al Apple, Steve Jobs, a sugerat un model în care editurile să stabilească preţul cărţilor, iar Apple să primească o parte de 30% din sumă. Apple a cerut, de asemenea, ca editurile să nu permită retailerilor rivali să vândă aceleaşi cărţi la preţuri mai scăzute.

Te-ar mai putea interesa și
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE. Date parțiale
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE. Date parțiale
Conform rezultatelor parțiale, 50,1% dintre islandezii care au votat au fost împotriva propunerii guvernului de a relua negocierile de aderare la UE, în timp ce 49,9% au fost în favoare, a......
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea ...
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ale AUR
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ...
AUR şi-a stabilit, sâmbătă, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marţi, ...
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti ...