SUA atorizează cinci mari companii petroliere să-și reia operațiunile în Venezuela

Statele Unite au autorizat vineri cinci giganţi petrolieri, inclusiv patru companii europene, să reia operaţiunile în Venezuela sub supravegherea atentă a Washingtonului, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 13 feb. 2026, 20:11
SUA atorizează cinci mari companii petroliere să-și reia operațiunile în Venezuela

Într-un document publicat pe site-ul Departamentului Trezoreriei, companiile britanice BP şi Shell, compania italiană Eni şi compania spaniolă Repsol au fost autorizate să lucreze în sectorul petrolului şi gazelor din Venezuela, alături de compania americană Chevron, care a putut menţine operaţiunile acolo în baza unei derogări.

Licenţa autorizează aceste grupuri să facă afaceri cu compania naţională de petrol PDVSA şi firmele afiliate acesteia.

Conform documentului, contractele vor fi guvernate de legislaţia americană, iar orice litigii vor fi soluţionate în Statele Unite.

Plăţile trebuie efectuate prin conturi aprobate de Trezoreria SUA.

O altă licenţă, publicată în acelaşi timp, autorizează noi investiţii, de exemplu pentru explorarea de noi câmpuri petroliere sau dezvoltarea unor activităţi existente.

De la raidul militar american care a dus la capturarea preşedintelui Nicolas Maduro la începutul lunii ianuarie, Donald Trump a căutat să relanseze exploatarea resurselor de petrol şi gaze din Venezuela sub propriul patronaj.

El a promis că cele două ţări vor împărţi profiturile.

Secretarul său pentru Energie, Chris Wright, s-a aflat în Venezuela săptămâna aceasta, unde a promis o „creştere spectaculoasă” a producţiei de petrol.

În paralel, Departamentul Trezoreriei, care gestionează sancţiunile economice, ridică treptat embargoul impus de Statele Unite asupra petrolului ţării în 2019.

Acest embargou „este practic încheiat”, a declarat miercuri Wright.

De fiecare dată când ridică restricţiile asupra comerţului cu petrol din Venezuela, administraţia SUA are grijă să fixeze condiţii pentru a împiedica tranzacţiile să servească intereselor Rusiei, Iranului, Coreei de Nord, Cubei sau Chinei.

Chevron a fost singura companie petrolieră multinaţională care a reuşit să-şi păstreze licenţa de operare în Venezuela după revenirea la putere a lui Donald Trump anul trecut.

Venezuela are cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume, cu peste 303 miliarde de barili.

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...