„Forţele americane au efectuat astăzi lovituri de autoapărare în sudul Iranului pentru a ne proteja trupele împotriva ameninţărilor venite din partea forţelor iraniene. Ţintele au inclus baze de lansare a rachetelor şi ambarcaţiuni iraniene care încercau să plaseze mine”, a declarat Comandamentul Central american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) într-un comunicat.
Armata americană a precizat că „dă dovadă de reţinere în timpul armistiţiului actual”, în condiţiile în care Washingtonul şi Teheranul au raportat în ultimele zile progrese în negocierile lor în curs pentru a ajunge la un acord, scrie Agerpres.
Rubio spune că un acord cu Iranul rămâne posibil în următoarele zile, în ciuda ultimelor lovituri americane
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a anunţat marţi că un acord cu Iranul este încă posibil, în ciuda ultimelor atacuri americane împotriva unor baze de rachete din sudul ţării, notează AFP.
„Au avut loc câteva discuţii în Qatar astăzi, aşa că vom vedea dacă putem face progrese. Cred că discuţiile se concentrează mult în jurul formulării precise a textului iniţial, aşa că va dura câteva zile”, le-a declarat Rubio jurnaliştilor la Jaipur, în timpul unei vizite oficiale în India, scrie Agerpres..
„Preşedintele (american Donald Trump) şi-a exprimat dorinţa de a ajunge (la un acord). Fie va încheia un acord, fie nu va exista niciun acord”, a adăugat secretarul de stat.
Pe de altă parte, Rubio a mai afirmat marţi că Strâmtoarea Ormuz se va redeschide „într-un fel sau altul”, după anunţul atacurilor americane efectuate în sudul Iranului, care au aruncat o umbră de îndoială asupra posibilităţii unui acord de pace.
„Strâmtorile trebuie să fie deschise. Vor fi deschise într-un fel sau altul”, le-a declarat el jurnaliştilor.
„Ce se întâmplă acolo este ilegal, este ilegal, este de nesuportat pentru întreaga lume, este inacceptabil”, a adăugat secretarul de stat.