SUA au continuat atacurile în Iran. Explozii în oraşul în care se află singura centrală nucleară din ţară
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/07/f-16-8769595867-587x420.jpg)
Aceste bombardamente au început la ora 18:00 GMT şi au ca obiectiv „să continue slăbirea capacităţilor militare iraniene”, a scris armata americană.
Confruntările dintre Washington şi Teheran au reînceput pe 7 iulie, după atacuri asupra unor nave din Golf, puse pe seama Iranului. Atacurile desfăşurate de atunci sunt fără precedent de la armistiţiul din aprilie, subminând eforturile diplomatice de a pune un capăt durabil conflictului, scrie Agerpres.
Iranul anunţă un bilanţ de cel puţin 38 de morţi al loviturilor americane în luna iulie
Cel puţin 38 de persoane au fost ucise şi peste 400 rănite în lovituri americane asupra Iranului în această lună, a anunţat pe platforma X purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii Hossein Kermanpour, relatează dpa.
Se presupune că aceste cifre se referă la victimele civile, întrucât de obicei autorităţile iraniene raportează separat pierderile militare, scrie Agerpres.
Bilanţul făcut public de purtătorul de cuvânt, care a fost dat publicităţii vineri dimineaţă, pare de asemenea să excludă victimele ultimului val de lovituri americane din cursul nopţii.
O media de stat iraniană a anunţat vineri că opt persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 20 au fost rănite în ultimele lovituri americane asupra infrastructurilor din sudul şi vestul ţării.
„Infrastructuri au fost ţinta atacurilor americane în mai multe provincii” din Iran, a anunţat agenţia oficială Irna, avansând acest bilanţ. Potrivit aceleiaşi surse, şase puncte au fost vizate în provincia Hormozgan, vecină cu strâmtoarea Ormuz.
Iranul anunţă o serie de explozii în urma unor lovituri în sud. Explozii în oraşul în care se află singura centrală nucleară din ţară (presă)
O serie de explozii a zguduit diferite sectoare în sudul Iranului, a raportat joi seară presa de stat, după anunţul Statelor Unite privind o nouă salvă de atacuri, notează AFP.
Oraşul-port Bushehr, unde se află singura centrală nucleară din ţară, a fost vizat, conform guvernatorului local, citat de televiziunea de stat, în timp ce „agresiunea inamicului american continuă”. Explozii au fost auzite, de asemenea, în oraşul de coastă Bandar Abbas, scrie Agerpres.
Agenţia guvernamentală de presă IRNA a raportat, la rândul său, atacuri în împrejurimile oraşului Ahvaz, unde locuitori speriaţi au povestit pentru AFP că au auzit lovituri intense pentru a doua noapte la rând.
Qatarul anunţă că a respins un atac cu rachete
Qatarul a anunţat în noaptea de joi spre vineri că armata sa a respins un atac cu rachete, după ce jurnalişti ai AFP au auzit explozii în capitala Doha.
„Ministerul Apărării (…) anunţă că forţele armate au interceptat un atac cu rachete care viza statul Qatar”, a scris ministerul într-un comunicat publicat pe X.