SUA au decis din nou să amâne plata contribuției către Agenția Mondială Antidoping. Ce condiții pune administrația Trump pentru a vira banii

Statele Unite ale Americii au decis, la fel ca anul trecut, să îşi amâne contribuţia financiară către Agenţia Mondială Antidoping (AMA), solicitând un audit independent, scrie AFP confirmând un raport al ESPN, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 07 feb. 2026, 11:21
SUA au decis din nou să amâne plata contribuției către Agenția Mondială Antidoping. Ce condiții pune administrația Trump pentru a vira banii

În documentele bugetare semnate marţi de preşedintele Donald Trump, se specifică faptul că Biroul pentru Politici Naţionale de Control al Drogurilor (ONDCP) nu va vira contribuţia de 3,6 milioane de dolari către AMA până când un audit independent va consolida încrederea Statelor Unite în organizaţie.

Statele Unite, de departe cel mai mare contributor la bugetul organismului mondial de supraveghere antidoping, se opun Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA) de câteva luni. AMA/WADA a fost implicată, în primăvara anului 2024, în cazul privind înotătorii chinezi care au fost testaţi pozitiv cu trimetazidină înainte de Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, dar nu au fost sancţionaţi. AMA a acceptat explicaţia oferită de autorităţile chineze, care au susţinut că substanţa s-a regăsit în nişte alimente.

Legea semnată de Trump prevede că orice finanţare a AMA/WADA de către Statele Unite trebuie să fie însoţită de rezultatele unui audit al organizaţiei cu sediul la Montreal, realizat de experţi antidoping externi şi auditori independenţi cu experienţă care să demonstreze că agenţia şi conducerea acesteia lucrează în conformitate cu obligaţiile lor.

Într-o declaraţie transmisă AFP, Agenţia Mondială Antidoping a reiterat că „contribuţiile anuale nu ar trebui condiţionate”. ”Dacă fiecare guvern şi-ar impune propriile condiţii privind contribuţia sa la WADA s-ar crea un haos general”, arată AMA/WADA.

Organizaţia a subliniat, de asemenea, că este „deja auditată în mod regulat şi independent”.

„În mod clar, nu este ideal atunci când un guvern îşi reţine în mod deliberat contribuţia”, a adăugat agenţia, specificând că alte „autorităţi publice din întreaga lume” au contribuit la limitarea impactului poziţiei americane şi că AMA/WADA rămâne „într-o poziţie financiară solidă”, cu un buget anual de „aproximativ 56 de milioane de dolari” (finanţat jumătate de guverne şi jumătate de Comitetul Internaţional Olimpic).

AMA/WADA declară că este încă „gata să colaboreze cu toate organizaţiile americane”, fie că este vorba de guvern, de Comitetul olimpic naţional sau de organizatorii Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de la Los Angeles din 2028, toţi aceştia fiind prezenţi vineri la Milano pentru debutul Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026.

Sursa foto: Wada-ama.org

Te-ar mai putea interesa și
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane arestate și mii de afaceri devastate
„Furie şi ruşine”: Emmanuel Macron rupe tăcerea după protestele sângeroase din Franța. Aproape 2.400 de persoane ...
"Simţim cu toţii furie şi ruşine în această seară", a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron duminică seara cu privire la violenţele care au avut loc în contextul protestelor din 17......
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiţionează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Bucureşti, 18 oct /Agerpres/ - Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat că duminică seară a semnat ...
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania și Belgia
Moscova trece la naționalizări de război: Putin confiscă fabricile și afacerile unor companii din Franța, Germania ...
Rusia a preluat controlul asupra activelor locale ale mai multor companii europene, inclusiv din Franţa, Germania, Suedia ...
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Anunț de la Orange pentru toți clienții din România. Extra opțiuni noi
Orange Romania anunță o nouă extra opțiune, disponibilă abonaților săi începând cu 15 octombrie. Prin parteneriatul ...