SUA avertizează China că va trebui să dea socoteală dacă Rusia avansează în Ucraina

Statele Unite ale Americii au avertizat marţi că vor considera China responsabilă dacă Rusia va ocupa alte teritorii în Ucraina, după ce Beijingul şi-a reînnoit promisiunile de cooperare cu Moscova în timpul unei vizite a ministrului de externe rus Serghei Lavrov, informează miercuri AFP.
AGERPRES - mie, 10 apr. 2024, 09:13
SUA avertizează China că va trebui să dea socoteală dacă Rusia avansează în Ucraina

Kurt Campbell, înalt responsabil diplomatic american, a afirmat că a menţine pacea şi stabilitatea în Europa este „misiunea cea mai importantă din punct de vedere istoric” pentru SUA, scrie Agerpres.

Potrivit diplomatului american, cuceririle teritoriale ale Rusiei ar putea „altera echilibrul de putere în Europa, de o manieră de-a dreptul inacceptabilă”, după doi ani de război în Ucraina şi în condiţiile în care ajutorul american pentru Kiev rămâne blocat în Congres de luni de zile.

„I-am spus direct Chinei că, dacă va continua (să sprijine Rusia), aceasta va avea un impact asupra relaţiei dintre SUA şi China. Nu vom rămâne cu braţele încrucişate ca şi cum ‘totul e ok'”, a avertizat Campbell. „Aceasta este împotriva intereselor noastre”, a adăugat el în Comitetul naţional pentru relaţiile dintre SUA şi China.

Diplomatul american a răspuns astfel la o întrebare referitoare la vizita de marţi a ministrului afacerilor externe rus Serghei Lavrov în China, în timpul căreia preşedintele chinez Xi Jinping a afirmat că este deschis pentru o întărire a coordonării între cele două ţări.

Campbell a mai declarat că Washingtonul avertizase Beijingul dinainte că Vladimir Putin va ordona invazia Ucrainei în februarie 2022.

„Nu sunt sigur dacă ne-au crezut în totalitate sau dacă s-au gândit că este vorba poate de o acţiune de o anvergură mai mică şi nu de o mişcare amplă”, a declarat Campbell.

Potrivit lui, China s-a îngrijorat de primele eşecuri ruse şi s-a străduit să reconstruiască „capacităţile militare” ale Moscovei.

Însă, la peste doi ani de atunci, „Rusia s-a reorganizat aproape complet şi reprezintă o ameninţare importantă pentru Ucraina şi regiune”, a mai spus diplomatul american.

SUA au ameninţat în repetate rânduri China cu sancţiuni dacă ea va oferi un sprijin consecvent Rusiei.

Potrivit SUA, Rusia se orientează tot mai mult către armament din Coreea de Nord şi Iran, două ţări aflate sub incidenţa sancţiunilor, pentru a-şi duce războiul împotriva Ucrainei.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Constructorii auto chinezi încearcă să pătrundă pe piaţa europeană a automobilelor premium, mizând pe tehnologii avansate, încărcare rapidă şi dotări de confort pentru a concura cu......
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Rusia încearcă să provoace o "pană electrică generală" în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir ...
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde de lei, în creştere ...
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional care limitează împrumuturile publice
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional ...
Ministrul german al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanţării destinate ...