SUA consideră că gazoductul Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania este ”mort”

Controversatul gazoduct Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania, vizat de sancţiuni adoptate de Berlin şi Washington după invazia rusă din Ucraina, este "mort" şi nu poate fi "resuscitat", a declarat marţi o responsabilă americană, potrivit AFP.
AGERPRES - mie, 09 mart. 2022, 08:17
SUA consideră că gazoductul Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania este ''mort''

„Consider că Nord Stream 2 este în prezent mort”, „este o mare bucată de metal pe fundul mării, şi nu cred că poate fi resuscitat”, a spus numărul trei al diplomaţiei americane, Victoria Nuland, în cadrul unei audieri parlamentare.

„Cred că acest gazoduct nu se va mai întoarce vreodată”, a insistat ea în faţa unui senator american care cerea ca sancţiunile americane să devină permanente.

SUA s-au opus de mult timp acestui gazoduct dorit de Germania şi Rusia, spunând că ar întări capacitatea Moscovei de a folosi aprovizionarea cu energie a Europei ca „armă” geopolitică.

Însă confruntat cu progresul proiectului, aproape terminat, şi pentru a evita să irite pe termen lung Berlinul, preşedintele american Joe Biden a renunţat în 2021 să îi sancţioneze pe operatorii principali.

Imediat după începerea invaziei ruse din Ucraina, la 24 februarie, Germania a anunţat totuşi suspendarea Nord Stream 2, care nu era încă în funcţiune, în coordonare cu SUA, care au adoptat propriile sancţiuni.

De atunci, operatorul gazoductului germano-rus, cu sediul în Elveţia, şi-a cerut falimentul, iar cei 106 angajaţi ai săi au fost concediaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...