SUA cred că balonul chinez face parte dintr-un program extins de supraveghere al Beijingului – presă

Serviciile de informaţii din SUA sunt de părere că balonul chinez care a traversat săptămâna trecută spaţiul aerian american înainte de a fi doborât face parte dintr-un amplu program de supraveghere aeriană prin care Beijingul a strâns date despre capacităţile militare ale mai multor ţări, a informat cotidianul american The Washington Post, preluat miercuri de EFE.
AGERPRES - mie, 08 feb. 2023, 11:30
SUA cred că balonul chinez face parte dintr-un program extins de supraveghere al Beijingului - presă

Potrivit publicaţiei americane, serviciile secrete americane au inclus balonul de spionaj chinez – doborât sâmbătă de armata americană în apropierea coastelor Carolinei de Sud – într-un amplu program de supraveghere realizat de Armata Populară de Eliberare (armata chineză) şi, din acest motiv, Washingtonul a început să compare date cu partenerii şi aliaţii săi care au fost atacaţi într-un mod similar.

Aceste baloane de supraveghere, care au operat timp de mai mulţi ani din Hainan, cea mai sudică provincie a Chinei, au strâns informaţii despre capacităţile militare în ţările şi zonele de interes strategic pentru China, inclusiv din Japonia, India, Vietnam, Taiwan şi Filipine, potrivit publicaţiei americane.

The Washington Post citează ca surse mai mulţi funcţionari americani care s-au exprimat sub rezerva anonimatului din cauza caracterului delicat al subiectului.

”Ceea ce au făcut chinezii a fost să folosească o tehnologie incredibil de veche şi, practic, s-o alăture comunicaţiilor moderne şi capacităţilor de observare” pentru a încerca să obţină informaţii despre forţele armate ale altor naţiuni, a declarat una dintre aceste surse publicaţiei citate.

Luni, subsecretarul de stat Wendy Sherman a condus o sesiune informativă despre spionajul cu baloane al Chinei pentru circa 150 de persoane de la aproximativ 40 de ambasade, a declarat pentru The Washington Post un înalt funcţionar al administraţiei americane familiarizat cu subiectul.

Departamentul de Stat a trimis totodată tuturor ambasadelor SUA ”o informare detaliată” despre acest tip de spionaj. ”A existat un interes enorm faţă de aceasta din partea aliaţilor şi partenerilor noştri”, a declarat un responsabil al administraţiei.

Analiştii nu cunosc deocamdată dimensiunea flotei de baloane a Chinei, dar au existat ”zeci” de misiuni de acest tip începând cu 2018, a declarat un alt funcţionar american, citat de cotidian. Acesta a adăugat că Beijingul profită de tehnologia pusă la dispoziţie de o companie privată chineză care face parte din efortul de „fuziune civil-militară” al ţării, un program prin intermediul căruia companiile private dezvoltă tehnologii şi capacităţi utilizate de forţele armate chineze.

Separat, Marina americană a publicat marţi mai multe fotografii de la operaţiunile de recuperare a rămăşiţelor balonului chinez. În cele patru imagini difuzate pot fi văzuţi militari ai Marinei americane la bordul unei şalupe în momentul în care recuperează ceea ce pare a fi o prelată de culoare albă de care este ataşată o structură metalică. Într-o altă fotografie, poate fi văzută pe fundal o fregată militară, în apropiere de şalupă.

Marina SUA a scris pe conturile sale de social media că fotografiile au fost făcute duminica trecută în apropierea plajei Myrtle, din Carolina de Sud.

SUA realizează căutări pe o suprafaţă echivalentă cu 15×15 terenuri de fotbal pentru a găsi rămăşiţele balonului chinez pe care l-a distrus sâmbătă deasupra Atlanticului, a declarat luni şeful Comandoului de Apărare Aerospaţială al SUA (NORAD), generalul Glen VanHerck.

Militarul american a explicat într-o discuţie cu jurnaliştii că la eforturile de recuperare participă nava USS Carter Hall, care se află în apropierea locului în care balonul chinez a căzut în mare, alături de o ambarcaţiune Pathfinder, care dispune de un sonar care ajută la cartografierea zonei.

”Ne aşteptăm ca zona în care se află rămăşiţele (balonului chinez) să aibă o suprafaţă de circa 1.500 metri pe 1.500 metri, adică mai bine de 15 terenuri de fotbal pe 15 terenuri de fotbal”, a explicat VanHerck.

Preşedintele american Joe Biden a fost informat acum o săptămână că un balon spion chinez survola spaţiul aerian al SUA şi, de atunci, a continuat să zboare timp de mai multe zile până când în cele din urmă a fost doborât deasupra coastelor Carolinei de Sud.

În tot acest timp, autorităţile de la Beijing au insistat că a fost vorba despre un balon de uz civil care a fost deviat de la traiectorie din motive de ”forţă majoră” şi a intrat accidental în spaţiul aerian al SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ oficial din Marea Britanie –  Surpriză la datele privind şomajul
Anunţ oficial din Marea Britanie – Surpriză la datele privind şomajul
Rata şomajului în Marea Britanie s-a menţinut la 4,9% în mod neaşteptat, în perioada martie - mai 2026, în pofida turbulenţelor politice, arată datele publicate marţi de Oficiul Naţional......
Grindeanu dă alarma – Sesiune extraordinară. Preşedintele Camerei Deputaţilor a decis convocarea Biroului permanent începând de luni 27 iulie 2026
Grindeanu dă alarma – Sesiune extraordinară. Preşedintele Camerei Deputaţilor a decis convocarea Biroului permanent ...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că a decis convocarea Biroului permanent, urmând să solicite ...
Scandal la cadastru/atacul cibernetic de la ANCPI/TVA 9%. Ce spune un senator PNL despre antecontractele semnate înainte de 1 august 2026 şi ce nu a înţeles Bolojan
Scandal la cadastru/atacul cibernetic de la ANCPI/TVA 9%. Ce spune un senator PNL despre antecontractele semnate înainte ...
Scandal cadastru (ANCPI)/ ATAC CIBERNETIC - Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc a afirmat că propunerea sa de păstrare a TVA ...
John Cleworth, specialist în strategii de preț, numit vicepreședinte al Dacia
John Cleworth, specialist în strategii de preț, numit vicepreședinte al Dacia
Începând cu data de 1 septembrie 2026, John Cleworth este numit în funcția de Vicepreședinte Dacia responsabil de Strategie, ...