SUA – Curtea Supremă va examina interzicerea puştilor de asalt

01 07. 2026
arme_foc_26130700

Curtea, care se arată în general foarte strictă în privinţa protejării celui de-al Doilea Amendament al Constituţiei ce garantează dreptul de a purta armă, se va apleca asupra recursurilor prezentate de pasionaţii de arme de foc, scrie Agerpres.

Aceştia contestă o lege din statul Connecticut (nord-est) – locul unde în 2012 a avut loc masacrul a 20 de copii şi şase adulţi în şcoala primară Sandy Hook – şi o reglementare din comitatul Cook, care include în special oraşul Chicago (nord).

Autorităţile de acolo au interzis deţinerea anumitor puşti semiautomate de tip AR-15 din cauza periculozităţii lor.

Curtea va trebui să stabilească, în timpul sesiunii sale anuale care se deschide în octombrie, dacă astfel de interdicţii, menţinute de instanţele inferioare, sunt compatibile cu al Doilea Amendament.

Aceasta va fi o nouă ocazie pentru Curte de a-şi clarifica jurisprudenţa din iunie 2022, care proclamă dreptul cetăţenilor de a purta o armă în afara casei lor, sub rezerva unor excepţii „rezonabile” la cel de-al Doilea Amendament, în special în „locurile sensibile”.

Tribunalelor le revine sarcina de a determina conformitatea acestor restricţii cu precedentele din „istoria şi tradiţiile Statelor Unite” dintre sfârşitul secolului al XVIII-lea şi cel al XIX-lea.

Deoarece această decizie a creat numeroase dificultăţi de interpretare şi aplicare de către instanţele inferioare, Curtea a părut în iunie 2024 că doreşte să o clarifice. Astfel, ea a autorizat dezarmarea persoanelor care reprezintă „o ameninţare credibilă la adresa siguranţei fizice a altora”, într-o decizie referitoare la un autor de violenţă domestică.