SUA deportează în Cisiordania palestinieni arestaţi de ICE
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/01/sua_73473200.jpg)
Această investigaţie jurnalistică indică faptul că, pe 21 ianuarie, opt bărbaţi palestinieni au sosit pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv cu un avion privat deţinut de un magnat imobiliar, prieten şi partener de afaceri al preşedintelui american Donald Trump.
După sosirea lor pe aeroport, autorităţile israeliene au urcat grupul de palestinieni într-un vehicul şi i-au eliberat la un punct de control militar de la periferia oraşului palestinian Nilin, în Cisiordania, după ce le-au confiscat documentele şi telefoanele mobile.
Mohamed Kannan, profesor universitar care locuieşte în apropierea punctului de trecere Nilin, a fost martor la eliberarea acestor opt palestinieni de către autorităţile israeliene la punctul de control, potrivit acestor publicaţii.
„În jurul orei 11 dimineaţa, am văzut un grup de bărbaţi mergând spre casa mea purtând pijamale gri deschis, precum cele pe care le poartă deţinuţii (palestinieni) în închisorile israeliene. Am fost şocat să-i văd. Armata israeliană nu eliberează de obicei prizonieri la acest punct de control”, a declarat Kannan pentru +972 şi The Guardian.
Unii dintre bărbaţii palestinieni deportaţi, care fuseseră reţinuţi timp de câteva săptămâni la centre aparţinând ICE, au rezidenţă permanentă în Statele Unite, unde au şi rămas de altfel soţiile, copiii şi rudele lor.
Pe 2 februarie, acelaşi avion privat a efectuat un zbor similar, deşi numărul de pasageri aflaţi la bord şi identităţile lor rămân necunoscute.
Mai mulţi avocaţi specializaţi în imigrare subliniază că deportările palestinienilor prin Israel au fost extrem de rare în trecut şi că facilitarea acestora în teritoriul ocupat ar putea constitui o încălcare a dreptului internaţional.
Potrivit ziarului liberal israelian Haaretz, aceste deportări au fost o cerere neobişnuită din partea Washingtonului adresată Israelului şi au fost aprobate de Shin Bet, agenţia israeliană pentru securitate internă.