SUA: Europa să economisească mai puțin

Guvernul american sporeşte presiunea. Înainte de întâlnirea miniştrilor de Finanţe din statele G7, Executivul american cere deschis corecturi la cursul european de austeritate. Ar fi venit vremea unei acţiuni hotărâte, spun americanii.
Economica.net - vin, 10 mai 2013, 12:52
SUA: Europa să economisească mai puțin

Informațiile neoficiale arată așa: secretarul Trezoreriei americane, Jacob Lew, va prezenta la Londra o listă cu patru probleme, pe care Europa ar trebui să le rezolve de urgență. Presa internațională citează un oficial american de rang înalt din Trezoreria Americană în acest sens. În special, Germania ar trebui să relaxeze măsurile de austeritate, scrie RFI Romania. 

În zona euro, șomajul este la cote record din ultimii 20 de ani. Cererea privată este și ea scăzută și amenință să nu permită revirimentul economic pentru al șaptelea trimestru la rând. Chiar și în cele patru state europene din G7, economia s-a contractat per total în 2012. Așadar, urgența este stimularea cererii private, pentru ca economia europeană, dar și cea mondială să se poată relansa.

În opinia SUA, zona euro nu mai poate continua pe cursul austerității. Costurile sociale amenință să explodeze. Oficialul american opinează că statele puternice au cheia rezolvării crizei. Germania, de exemplu, are un excedent de 7% din PIB în balanța sa comercială. Acesta trebuie acompaniat de o cerere crescută, de salarii mărite mai rapid și de condiții mai atractive la achiziția de imobile. Jacob Lew va cere la Londra nu renunțarea la asanarea bugetelor naționale, ci o reorganizare a acestui proces. Una din doleanțele sale centrale va fi și relansarea creditării pentru IMM-uri în țările din sudul Europei.

Te-ar mai putea interesa și
Încep misiunile de control AEP la partidele politice
Încep misiunile de control AEP la partidele politice
Autoritatea Electorală Permanentă începe marţi misiunile de control la partidele politice....
New York – Atac în Times Square, doi morţi
New York – Atac în Times Square, doi morţi
Una dintre cele două persoane rănite luni cu un cuţit de către o femeie în zona turistică Times Square din New York ...
Explozii la Kiev în timpul unei alerte de rachete balistice. Patru morţi
Explozii la Kiev în timpul unei alerte de rachete balistice. Patru morţi
Un atac "masiv" cu rachete şi drone a ucis cel puţin patru persoane la Kiev şi în regiunea sa, au anunţat marţi dimineaţă ...
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, însă doar în unele stații
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, ...
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a redus în această dimineață prețul motorinei standard ...