SUA – Fed majorează dobânzile pentru a combate inflaţia, contrar dorinţelor lui Trump

Banca centrală a Statelor Unite a decis miercuri, în unanimitate, să majoreze ratele dobânzilor pentru a tempera inflaţia, o măsură anticipată de pieţele financiare, dar combătută de preşedintele american Donald Trump care, potrivit unui comunicat al Casei Albe, o consideră o decizie "nefericită", relatează AFP.
AGERPRES - J, 17 sept. 2026, 05:59
SUA - Fed majorează dobânzile pentru a combate inflaţia, contrar dorinţelor lui Trump

Rezerva Federală (Fed) nu mai crescuse ratele dobânzilor de referinţă, care ghidează costurile împrumuturilor, din vara anului 2023, scrie Agerpres.

Acestea au fost majorate cu un sfert de punct procentual, ajungând la un interval cuprins între 3,75% şi 4%. Conform unui comunicat al instituţiei monetare, această decizie are scopul de a readuce mai rapid inflaţia americană în limitele stabilite.

Creşterea preţurilor era încă de 3,7% în ritm anual în luna iulie, potrivit indicelui PCE (cheltuielile de consum personal) preferat de Fed, situându-se net peste obiectivul său de 2%. De atunci, preţurile la pompă au crescut semnificativ.

Rezerva Federală estimează că o altă majorare a ratelor dobânzilor va fi probabil necesară până la sfârşitul anului pentru a combate inflaţia.

Acest lucru este vizibil în prognozele actualizate ale oficialilor monetari americani.

Potrivit medianei proiecţiilor acestora, ei estimează că ratele dobânzilor de referinţă se vor situa între 4% şi 4,25% la sfârşitul anului, cu o treaptă mai sus faţă de nivelul anunţat miercuri.

Ei consideră că nu se va înregistra niciun progres în ceea ce priveşte inflaţia până atunci, indicele PCE urmând să rămână în creştere cu 3,7% în ritm anual.

În schimb, ei şi-au revizuit în creştere previziunile privind şomajul, care ar trebui să rămână limitat la 4,1% la sfârşitul anului 2026, şi creşterea economică (+2,3% în ultimul trimestru, faţă de +2,2% în estimarea lor din iunie).

 

Te-ar mai putea interesa și
ING încearcă să vândă credite de 500 de milioane de dolari pentru dezvoltarea de centre de date AI, pe fondul temerilor privind îndatorarea sectorului
ING încearcă să vândă credite de 500 de milioane de dolari pentru dezvoltarea de centre de date AI, pe fondul temerilor ...
Grupul bancar olandez ING încearcă să vândă un portofoliu de credite în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari, acordate pentru dezvoltarea centrelor de date, pe fondul......
Comenzile de Black Friday 2026 la eMAG au depășit borna de un miliard de lei
Comenzile de Black Friday 2026 la eMAG au depășit borna de un miliard de lei
Cea de-a 16-a ediție de Black Friday la eMAG a depășit pragul de un miliard de lei, cu o valoare totală a comenzilor ...
Economia SUA a creat 165.000 de locuri de muncă în octombrie, de aproape trei ori peste așteptări. Șomajul a scăzut la 4,1%
Economia SUA a creat 165.000 de locuri de muncă în octombrie, de aproape trei ori peste așteptări. Șomajul a scăzut ...
Economia americană a creat 165.000 de locuri de muncă în octombrie, mult peste estimările analiştilor, care anticipau ...
OpenAI spune că-și va continua investițiile în centrele de date în SUA, în ciuda opoziției arătate la urne de alegătorii americani
OpenAI spune că-și va continua investițiile în centrele de date în SUA, în ciuda opoziției arătate la urne de alegătorii ...
OpenAI va continua să investească în infrastructura necesară dezvoltării inteligenţei artificiale, în ciuda rezultatelor ...