SUA: Ieşirea Marii Britanii din UE ar exclude ţara din acordul de comerţ liber cu Statele Unite

Administraţia Obama a avertizat Marea Britanie că dacă va ieşi din UE se va autoexclude dintr-un acord de comerţ liber cu Statele Unite, fiind extrem de improbabil ca Washington-ul să încheie o înţelegere separată cu britanicii.
Economica.net - lun, 27 mai 2013, 18:03
SUA: Ieşirea Marii Britanii din UE ar exclude ţara din acordul de comerţ liber cu Statele Unite

Avertismentul adresat unor oficiali britanici a fost făcut înaintea unei vizite a premierului David Cameron la Washington, al cărei scop iniţial era promovarea, împreună cu Obama, a Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii.

Potrivit premierului Cameron, acest parteneriat ar putea aduce doar Marii Britanii 10 miliarde de lire sterline pe an, relatează The Guardian.

Vizita este umbrită însă de un avertisment al unor membri ai guvernului britanic, că ar putea sprijini un referendum de ieşire a ţării din Uniunea Europeană. Avertismentul a provocat îndoieli la Washington, dacă Marea Britanie va mai fi parte a acordului comercial cu Europa, după negocierea acestuia.

Totodată, administraţia Obama este îngrijorată că incertitudinile referitoare la viitorul Marii Britanii vor complica acceptarea acordului comercial de către Congres, punând în pericol un element central al discursului preşedintelui privind starea naţiunii, susţinut în februarie.

Negocierile oficiale SUA-UE privind acordul de liber schimb urmează să înceapă în câteva săptămâni, iar sute de angajaţi ai Departamentului de Stat lucrează deja la parteneriat.

Surse participante la întâlnirile SUA-Marea Britanie de la Londra, de săptămâna trecută, au spus că oficialii americani au arătat în mod clar că este nevoie de un efort uriaş pentru a trece acordul prin Congres, iar Washington-ul nu are nici cea mai mică dorinţă de a repeta procesul separat cu Marea Britanie, dacă aceasta va ieşi din UE.

De ambele maluri ale Atlanticului există speranţa că eliminarea barierelor comerciale dintre SUA şi UE, în valoare de 1 miliard de dolari, respectiv 4 miliarde de dolari pe an, ar contribui la relansarea economiei occidentale şi a celei mondiale.

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Polonezii de la Zabka extind agresiv rețeaua de magazine Froo din România și deschid într-un nou oraș mare
Sibiul este al șaptelea oraș din România care are magazine Froo, potrivit unui anunț făcut de lanțul polonez pe LinkedIn, azi....
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
DEER alocă 7,7 milioane de lei pentru securizarea şi modernizarea infrastructurii de reţea din centrele de date
Distribuţie Energie Electrică România (DEER) intenţionează să achiziţioneze un sistem pentru securizarea şi modernizarea ...
Tensiuni în Coreea. Nordul lansează a doua rachetă în Marea Japoniei
Tensiuni în Coreea. Nordul lansează a doua rachetă în Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat duminică o a doua rachetă în largul coastei sale de est, în direcţia Mării Japoniei, la doar ...
Mogulii AI au fost dați în judecată. Șefii Anthropic, Google, SpaceXAI și OpenAI sunt acuzați că s-au înțeles să oprească dezvoltarea inteligenței artificiale
Mogulii AI au fost dați în judecată. Șefii Anthropic, Google, SpaceXAI și OpenAI sunt acuzați că s-au înțeles să ...
Anthropic, Google, SpaceXAI și OpenAI, adică marii jucători din zona inteligenței artificiale, companii controlate de ...