SUA impun sancțiuni împotriva ma multor politicieni controversați din state situate în Balcanii de Vest

Statele Unite au impus sancţiuni luni împotriva a şapte figuri politice din Balcanii de Vest pe care le acuză că sunt o "ameninţare la adresa stabilităţii regionale", inclusiv ultimul preşedinte al uniunii statale de scurtă durată Serbia şi Muntenegru, relatează Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 11 apr. 2022, 21:02
SUA impun sancțiuni împotriva ma multor politicieni controversați din state situate în Balcanii de Vest

Departamentul Trezoreriei l-a vizat pe Svetozar Marovic, de asemenea fost vicepreşedinte al Partidului Democrat al Socialiştilor din Muntenegru până în 2015 şi care a fost arestat în 2015 de către autorităţile din Muntenegru pentru presupusă implicare în cazuri de corupţie legate de proiecte de construcţii.

În 2016, el a recunoscut toate acuzaţiile de corupţie împotriva sa, dar a fugit în Serbia înainte de a-şi ispăşi pedeapsa, a declarat departamentul.

Trezoreria a impus de asemenea sancţiuni împotriva lui Aqif Rakipi, un fost membru al parlamentului din Albania, a lui Asim Sarajlic, membru al parlamentului Bosniei şi Herţegovina şi altora din aceste ţări, precum şi din Macedonia de Nord.

„Persoanele desemnate astăzi reprezintă o ameninţare serioasă pentru stabilitatea regională, încrederea instituţională şi aspiraţiile celor care doresc o guvernare democratică şi judicioasă în Balcanii de Vest”, a declarat Brian Nelson, subsecretarul Trezoreriei pentru terorism şi informaţii financiare, într-un comunicat.

Măsura luată luni îngheaţă toate bunurile din SUA ale celor desemnaţi şi în general interzice americanilor să aibă legături cu aceştia.

Departamentul de Stat american a emis de asemenea interdicţii de viză împotriva fostului prim-ministru al Macedoniei de Nord, precum şi altor figuri politice din Macedonia de Nord şi din Bosnia şi Herţegovina, inclusiv interdicţii de călătorie în Statele Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a interzis accesul CNN și Politico la Casa Albă
Trump a interzis accesul CNN și Politico la Casa Albă
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri interzicerea accesului la Casa Albă canalelor de televiziune CNN şi MSNOW (fost MSNBC), precum şi publicaţiei online Politico "cu efect......
Companiile statului român se întrec în creșterea prețului la energia electrică. ELCEN a bătut CE Oltenia și a vândut curentul cu aproape 1.100 de lei/MWh. De ce avem aceste prețuri uriașe
Companiile statului român se întrec în creșterea prețului la energia electrică. ELCEN a bătut CE Oltenia și a vândut ...
Electrocentrale București (ELCEN), producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, a reușit să vândă ...
Fenomenul meteo care ne-ar putea ajuta să evităm criza energetică profundă în această iarnă. Ce spun prognozele
Fenomenul meteo care ne-ar putea ajuta să evităm criza energetică profundă în această iarnă. Ce spun prognozele
Prognozele privind evoluția fenomenlui meteorologic El Niño în această iarnă sunt un semn bun pentru potențialul de ...
VIDEO Se construiește o nouă fabrică în România: o cooperativă de fermieri români investește 45 de milioane de euro într-o fabrică de ulei în județul Cluj
VIDEO Se construiește o nouă fabrică în România: o cooperativă de fermieri români investește 45 de milioane de euro ...
O cooperativă din care fac parte 21 de fermieri investește 45 de milioane de euro într-o nouă fabrică de ulei din România. ...