SUA impun sancțiuni împotriva unui număr neprecizat de oficiali thailandezi, după ce Bangkokul a expulzat circa 40 de uiguri în China

Statele Unite au decis să interzică intrarea pe teritoriul american pentru mai mulți oficiali responsabili thailandezi, după ce această ţară aliată din Asia de Sud-Est a expulzat forţat spre China zeci de uiguri la sfârşitul lui februarie, a anunţat vineri, într-un comunicat, secretarul de stat american Marco Rubio, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 15 mart. 2025, 10:44
SUA impun sancțiuni împotriva unui număr neprecizat de oficiali thailandezi, după ce Bangkokul a expulzat circa 40 de uiguri în China

Această sancţiune vizează un număr neprecizat de actuali sau foşti responsabili thailandezi implicaţi în această expulzare a circa 40 de uiguri, decizie condamnată de comunitatea internaţională.

Totodată, Washingtonul adaugă că SUA vor adopta de acum încolo politica de a impune sancţiuni la adresa oricărui responsabil străin care va fi implicat în transferul forţat de etnici uiguri.

„În contexul actelor de genocid şi de crime împotriva umanităţii de lungă dată ale Chinei împotriva uigurilor, le cerem guvernelor din întreaga lume să nu-i trimită (pe uiguri) cu forţa spre China”, a scris Marco Rubio, la scurt timp după încheierea unui summit al miniştilor de externe ai ţărilor G7 care a avut loc în Canada.

Circa 40 de uiguri, minoritate musulmană din China, au fost expulzaţi cu forţa de Thailanda, la sfârşitul lui februarie.

Uigurii constituie principalul grup etnic din Xinjiang (nord-vestul Chinei), regiune multă vreme lovită de atentate sângeroase atribuite de autorităţile chineze unor islamişti şi separatişti.

În numele luptei antiteroriste, Beijingul a lansat o vastă campanie de securitate în acest teritoriu.

Potrivit afirmaţiilor unor ONG-uri şi unor studii occidentale, uigurii sunt victime ale muncii forţate.

Beijingul este de asemenea acuzat de mai mulţi ani că a internat peste un milion de uiguri şi membri ai altor minorităţi musulmane din Xianjiang.

China dezminte această cifră şi vorbeşte despre „centre de formare profesională”, menite să contracareze radicalizarea islamistă.

În 2015, autorităţile thailandeze şi-au atras critici aspre din partea Washingtonului, precum şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite, după ce expulzaseră 109 uiguri spre China.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...