SUA îndeamnă Ucraina şi Rusia să se concentreze pe încheierea războiului

Secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat luni că nu a existat "niciun fel de pauză" în partajarea informaţiilor cu Kievul, în timp ce l-a îndemnat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să se "concentreze" pentru a "pune capăt războiului", relatează AFP.
AGERPRES - lun, 19 oct. 2026, 10:11
SUA îndeamnă Ucraina şi Rusia să se concentreze pe încheierea războiului

„Nu ştiu de unde scoate toate acestea sau de ce le împărtăşeşte presei. Ar trebui să îl întrebaţi. Nu a existat nicio pauză”, a declarat Marco Rubio presei în timpul unei vizite la Samarkand, în Uzbekistan, comentând o declaraţie a lui Zelenski potrivit căreia Statele Unite au reluat partajarea informaţiilor cu Ucraina după o întrerupere.

„Pe ceea ce trebuie să se concentreze (…) este să pună capăt războiului”, a subliniat Marco Rubio.

Reuters scrie că secretarul de stat american Marco Rubio le-a declarat jurnaliştilor la Samarkand că ambele ţări, Ucraina şi Rusia, ar trebui să se concentreze pe încheierea războiului.

Întrebat despre o posibilă întâlnire între preşedintele american Donald Trump, preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele chinez Xi Jinping pentru a negocia încheierea războiului din Ucraina, care durează de peste patru ani, Rubio a răspuns că „au existat discuţii despre o întâlnire. Nu ştiu dacă s-a stabilit definitiv, dar preşedintele a fost clar. Ar vrea ca războiul dintre Ucraina şi Rusia să se încheie”.

Marco Rubio a ajuns duminică seară la Samarkand pentru a se întâlni cu oficiali ai grupului C5+1, care reuneşte Statele Unite şi fostele state sovietice Uzbekistan, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Turkmenistan.

Trump a găzduit o reuniune cu liderii C5 la Casa Albă în noiembrie anul trecut.

„Nu vedem nimic bun ieşind din acest război,” a insistat secretarul de stat american.

„Vedem numeroase dezavantaje, inclusiv riscul foarte real de escaladare şi extindere a acestui lucru… într-o altă ţară din cauza unui atac de sabotaj eşuat, din cauza dronelor care sunt lovite de războiul electronic şi ajung să zboare într-o ţară vecină”.

SUA au încercat să medieze un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, iar Trump a încheiat între timp un acord de import de motorină cu Rusia şi a ridicat unele sancţiuni împotriva Moscovei, măsuri despre care a spus că ar trebui să ţină Kremlinul la masa negocierilor.

Aceste decizii au fost criticate de Zelenski.

Te-ar mai putea interesa și
Putin propune un summit cu Trump şi Xi pentru a discuta despre un acord pentru Ucraina (presă)
Putin propune un summit cu Trump şi Xi pentru a discuta despre un acord pentru Ucraina (presă)
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus organizarea unui summit luna viitoare cu omologii săi american Donald Trump şi chinez Xi Jinping pentru a negocia încheierea războiului de peste patru......
Zelenski îl acuză pe Trump că forţează Ucraina să capituleze – interviu
Zelenski îl acuză pe Trump că forţează Ucraina să capituleze – interviu
SUA iau măsuri pentru a forţa Ucraina să capituleze, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a denunţat ...
Cum au cucerit mașinile mici lumea. Și de ce cumpărăm acum opusul lor
Cum au cucerit mașinile mici lumea. Și de ce cumpărăm acum opusul lor
Dacă vrei să înțelegi cum a ajuns automobilul să fie un produs de masă, trebuie să începi cu Ford Model T. Pentru ...
Testarea, inspecția și certificarea: infrastructura discretă din spatele unei economii sigure și competitive
Testarea, inspecția și certificarea: infrastructura discretă din spatele unei economii sigure și competitive
Atunci când cumpărăm alimente, folosim un telefon mobil, ne urcăm într-un autoturism, intrăm într-o clădire de birouri ...