SUA îngheaţă orice ajutoare externe, cu excepţia celor către Egipt şi Israel

Noul şef al diplomaţiei americane, Marco Rubio, a îngheţat ajutorul extern al SUA, cu excepţia celui acordat Egiptului şi Israelului, timp pentru o reexaminare completă a tuturor programelor, conform unei circulare interne a Departamentului de Stat, citată de AFP.
AGERPRES - S, 25 ian. 2025, 00:50
SUA îngheaţă orice ajutoare externe, cu excepţia celor către Egipt şi Israel

„Nu vor fi angajate fonduri noi (…) până când fiecare nouă alocare sau prelungire propusă nu va fi examinată şi aprobată” în conformitate cu programul preşedintelui Donald Trump, indică această circulară consultată vineri de AFP.

Ajutorul alimentar de urgenţă este scutit, dar circulara nu menţionează Ucraina, care a primit ajutoare de miliarde de dolari sub fosta administraţie Biden pentru a se apăra împotriva Rusiei, lăsând să se înţeleagă că şi pentru aceasta este blocat.

Circulara decurge din ordinul executiv al preşedintelui Donald Trump de luni, ziua învestirii sale, prin care se dispune îngheţarea pentru 90 de zile a ajutorului extern al Statelor Unite.

Israelul şi Egiptul sunt printre cei mai importanţi beneficiari ai ajutorului militar al SUA.

În circulară, secretarul de stat notează că este imposibil pentru noua administraţie să evalueze dacă angajamentele existente în materie de ajutoare externe „nu sunt duplicative, sunt eficiente şi sunt în concordanţă cu politica externă a preşedintelui Trump”.

Acesta din urmă asigurase în decretul său de luni că „industria şi birocraţia ajutoarelor externe al Statelor Unite nu sunt aliniate cu interesele americane şi, în multe cazuri, sunt contrare valorilor americane”

Te-ar mai putea interesa și
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de activitate, iar pentru jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 vor avea loc câte......
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi ...
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul ...
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...