SUA întreţin o „incertitudine strategică” în privinţa tarifelor, spun oficialii americani

Ministrul de finanţe american, Scott Bessent, a apărat duminică politica tarifară a preşedintelui Donald Trump, care zguduie economia mondială, drept un mijloc de a crea 'incertitudine strategică' menită să creeze un avantaj Statelor Unite, transmite AFP, citată de Agerpres
AGERPRES - D, 27 apr. 2025, 21:42
SUA întreţin o

După revenirea la Casa Albă în ianuarie, Trump a impus tarife vamale de cel puţin 10% majorităţii partenerilor comerciali ai SUA şi o suprataxă separată de 145% la majoritatea produselor chineze ce intră pe teritoriul Statelor Unite.

Beijingul a ripostat impunând propriile suprataxe de 125% la produsele americane.

‘În teoria jocurilor, vorbim despre incertitudine strategică, ceea ce înseamnă că nu vei spune persoanei de partea cealaltă a negocierii până unde vei merge’, a spus Bessent la postul ABC.

‘Nimeni nu este mai bine plasat decât preşedintele Trump pentru a crea acest efect de levier’, a insistat secretarul Trezoreriei.

Întrebat despre progresele negocierilor comerciale angajate de administraţia Trump cu statele lovite de tarife, Scott Bessent s-a limitat să spună că anumite negocieri ‘înaintează foarte bine, mai ales cele cu ţările asiatice’.

Deocamdată, Washington a acordat prioritate discuţiilor cu aliaţi precum Japonia, Coreea de Sud şi Elveţia.

Într-o discuţie publicată vineri de Time Magazine, Donald Trump a spus că sunt în desfăşurare discuţii cu China pentru a se încerca ajungerea la un acord, şi a dat de înţeles că procesul s-ar putea încheia în săptămânile următoare.

El a mai afirmat că a discutat prin telefon cu omologul său chinez Xi Jinping, dar nu a precizat nici data şi nici conţinutul convorbirii.

Sâmbătă, însă, China a reafirmat că nu poartă niciun fel de negocieri comerciale cu SUA.

Scott Bessent a sugerat că Beijingul ar putea nega existenţa unor discuţii întrucât el ‘se adresează unui public diferit’

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai lung tunel
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A fost realizatā peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului la cel mai ...
Peste 80% din infrastructura pentru lansarea TBM-ului a fost finalizată pe secțiunea 3 a autostrăzii Sibiu – Pitești, informeaza sambata DRDP Craiova....
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Gigantul spaniol Inditex se extinde în Statele Unite. Magazine Zara vor fi deschise în Denver, Phoenix şi Pittsburgh
Inditex, cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume, investeşte în Statele Unite, o piaţă cheie în plină expansiune, ...
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost ...
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...