SUA îşi revizuiesc structura arsenalului nuclear

Economica.net
09 04. 2014
mozaheb20130903114834150_03107700

Tratatul încheiat cu Rusia şi intrat în vigoare în februarie 2011 prevede ca fiecare ţară să nu deţină în anul 2018 decât 800 de lansatoare, din care 700 sunt considerate dislocabile, şi 1.550 de focoase nucleare desfăşurate, în scădere cu 30% faţă de anul 2002.

În pofida crizei ucrainene care a îngheţat cooperarea militară ruso-americană, ‘tratatul continuă să fie pus în practică de fiecare parte’, iar inspecţiile vor continua, a declarat marţi un înalt responsabil american din cadrul Pentagonului, conform căruia ‘cele două părţi au convenit că acest lucru este important’.

Pentru atingerea acestui obiectiv, Pentagonul prevede să reducă capacitatea nucleară a 30 dintre cele 92 de bombardiere grele (din care 19 de tip B-2 şi 71 de tip B-52H). ‘Treizeci de bombardiere B-52H vor fi convertite în unele convenţionale’, a mai precizat reprezentantul Pentagonului.

Cincizeci din cele 450 de silozuri adăpostind fiecare câte o rachetă balistică intercontinentală de tip Minuteman III vor fi golite şi rachetele vor fi dotate cu un focos nuclear unic.

Submarinele din clasa Ohio (în prezent în număr de 14), sunt fiecare dotate cu câte 24 de rampe de lansare. Câte patru rampe ale fiecărui submarin vor fi golite şi reamenajate, numărul total al rachetelor Trident II la bordul submarinelor ajungând la 280.

În total, 60 de bombardiere nucleare, 400 de rachete balistice intercontinentale şi 240 de rachete aflate la bordul submarinelor vor aduce la 700 numărul lansatoarelor de rachete desfăşurate, în acord cu prevederile tratatului START.

Costul total al acestor modificări se ridică la aproximativ 300 de milioane de dolari, care vor fi suportate în principal de Marina militară a SUA pentru lucrările efectuate la bordul submarinelor