SUA loveşte Iranul pentru a patra zi consecutiv, Teheranul a ripostat cu atacuri cu drone în Kuweit şi Bahrein. Trump ameninţă cu distrugerea centralelor electrice
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/07/f-16-8769595867-587x420.jpg)
Atacurile SUA au fost reluate la ora 15:00, ora Washingtonului (19:00 GMT), potrivit unui mesaj pe X al Comandamentului american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), scrie Agerpres.
Armata kuweitiană a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, că se confruntă „atacuri ostile cu drone” iraniene, după ce Statele Unite au lansat noi lovituri împotriva Iranului, relatează AFP.
„Orice sunet de explozie auzit este rezultatul interceptării acestor dispozitive ostile de către sistemele de apărare antiaeriană”, a precizat statul-major al armatei kuweitiene pe platforma X.
De asemenea, sirenele de alarmă aeriană au fost declanşate în Bahrein în noaptea de marţi spre miercuri, a anunţat Ministerul de Interne de la Manama.
„Sirena a sunat. Cetăţenii şi rezidenţii sunt rugaţi să rămână calmi şi să se îndrepte către cel mai apropiat loc sigur”, a transmis ministerul pe platforma X.
Trump ameninţă să lovească centrale electrice din Iran
Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi la postul de televiziune Fox News că va lovi centrale electrice şi poduri din Iran săptămâna viitoare dacă nu se va ajunge la un acord cu Teheranul, scrie AFP.
„Va merge foarte rău pentru ei, deoarece săptămâna viitoare va fi rândul centralelor electrice. Săptămâna viitoare va fi rândul podurilor”, în afară de cazul în care iranienii „se aşază la masa negocierilor”, a declarat preşedintele american, scrie Agerpres.
Întrebat despre cât timp vor dura atacurile americane, Donald Trump a răspuns: „Ele vor continua până când voi spune că este destul”.
Statele Unite au lansat marţi seară noi atacuri împotriva Iranului şi au reînceput să îi blocheze porturile, Donald Trump renunţând în schimb la taxarea navelor care traversează Strâmtoarea Ormuz, aflată în centrul războiului.
Reluarea acestui blocaj maritim la ora 20:00 GMT, precum şi a bombardamentelor, de o amploare inedită de la armistiţiul din aprilie, subminează eforturile diplomatice de a transforma în acord de durată protocolul semnat pe 17 iunie.
Washingtonul îşi înăspreşte sancţiunile împotriva infrastructurii de transport al petrolului iranian
Guvernul american a anunţat marţi înăsprirea sancţiunilor împotriva sectorului petrolier iranian, vizând în special infrastructura de transport, inclusiv aproximativ 50 de persoane şi entităţi legate de reţeaua magnatului petrolului Mohammad Hossein Shamkhani, transmite AFP.
Sancţiunile vizează în special cetăţeni iranieni care deţin şi paşapoarte din Dominica, persoane stabilite în Dubai, dar şi un cetăţean danez şi o italiancă, potrivit Departamentului Trezoreriei, scrie Agerpres.
Aproximativ zece nave legate de Shamkhani sunt de asemenea vizate, în timp ce alte zece vase făceau deja obiectul sancţiunilor.
„Regimul iranian supravieţuieşte prin înşelăciune, iar reţeaua Shamkhani este unul dintre motoarele sale cele mai profitabile. Departamentul Trezoreriei închide infrastructurile financiare care permit regimului să continue să ameninţe securitatea naţională a Statelor Unite şi transportul mondial”, a declarat secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, citat într-un comunicat.
Mohammad Hossein Shamkhani este fiul lui Ali Shamkhani, consilier apropiat al fostului ghid suprem iranian Ali Khamenei. Aceştia din urmă au fost ucişi în februarie, în prima zi a ofensivei israeliano-americane împotriva Iranului.
De asemenea, el ar avea legături cu Tagor, un petrolier aparţinând flotei fantomă ruseşti care fusese sechestrat de Marina franceză în Atlantic la începutul lunii iunie, potrivit site-ului Opensanctions.org.
Sancţiunile americane implică îngheţarea tuturor activelor deţinute direct sau indirect în Statele Unite de către persoanele sau companiile vizate.
Acestea interzic de asemenea companiilor şi cetăţenilor americani să facă afaceri cu acestea, regulă valabilă şi pentru companiile străine care au filiale în Statele Unite sau care folosesc dolarul în tranzacţiile lor, scrie Agerpres.
Potrivit Washingtonului, reţeaua Shamkhani, care operează între Iran şi Emiratele Arabe Unite, ocoleşte sancţiunile printr-un grup de firme de consultanţă şi transport maritim aparent legitime care gestionează toate aspectele flotei reţelei.
Anul trecut, Statele Unite sancţionaseră deja entităţi legate de această reţea, precum şi nave aparţinând flotei comerciale a fiului lui Shamkhani.