SUA, mai puţin dependente de petrolul de import de la sosirea lui Obama la Casa Albă

Preşedintele american Barack Obama a afirmat joi că SUA au devenit mai puţin dependente de petrolul de import de la sosirea sa la putere, având alături un grafic în sprijinul politicii sale energetice, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 01 mart. 2012, 20:53
SUA, mai puţin dependente de petrolul de import de la sosirea lui Obama la Casa Albă

Obama, care a efectuat o scurtă deplasare la Nashua /New Hampshire, nord-estul ţării/ cu opt luni înaintea alegerilor prezidenţiale, a subliniat că „în urmă cu şase ani, 60% din petrolul nostru provenea din import. De când am fost învestit, dependenţa SUA faţă de petrolul de import a scăzut”.

În 2010, cantitatea de petrol de import a ajuns „la mai puţin de 50% pentru prima dată în 13 ani”, a precizat Obama, afişând un grafic imprimat. „Motivul pentru care dependenţa noastră faţă de petrolul din străinătate a scăzut are legătură cu politicile aplicate de administraţia noastră şi de cea a predecesorului meu”, republicanul George W. Bush, a recunoscut liderul de la Casa Albă.

„Şi, indiferent de numele succesorului meu, el va trebui să continue” în aceeaşi direcţie, a adăugat el. Această problemă „nu va fi rezolvată prin slogane şi argumente ipocrite”, a continuat Obama, cu trimitere la oamenii politici care, în an electoral, promit scăderi ale preţului carburantului.

După cum a făcut-o deja într-un discurs pe aceeaşi temă în Florida /sud-est/, Barack Obama a făcut apel la adversarii săi republicani din Congres să voteze suprimarea subvenţiilor acordate industriei petroliere, în valoare de patru miliarde de dolari potrivit lui. O astfel de sumă este „revoltătoare”, a subliniat el. „Puteţi fi solidari cu companiile petroliere sau cu americanii”, a conchis el, la adresa aleşilor.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan pentru întârzierile la plata fondurilor europene
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță că va dispune un audit intern la minister și va analiza cauzele întârzierilor......
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Turkish Airlines (THY) a semnat un memorandum de înțelegere cu producătorul de motoare de aviație CFM International pentru ...
Val de furie într-o capitală din UE: Criza imobiliară și inflația au scos zeci de mii de oameni în stradă la Lisabona
Val de furie într-o capitală din UE: Criza imobiliară și inflația au scos zeci de mii de oameni în stradă la Lisabona
Zeci de mii de persoane au protestat în centrul Lisabonei față de creșterea costului vieții și agravarea crizei locuințelor ...
Eșec politic masiv pentru miliardarul Andrej Babiš: Partidul celui de-al șaptelea cel mai bogat om din Cehia, zdrobit la alegerile pentru Senat
Eșec politic masiv pentru miliardarul Andrej Babiš: Partidul celui de-al șaptelea cel mai bogat om din Cehia, zdrobit ...
Principalele partide de opoziţie din Cehia au obţinut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat de sâmbătă, în ...