SUA nu au fost informate despre intervenţia algeriană la complexul cu ostatici

Economica.net
18 01. 2013
usa_flag_backgrounds_wallpapers_70583000

„Nu eram la curent cu intervenţia în avans”, a declarat el, adăugând că oficiali americani „au încurajat puternic” autorităţile algeriene să trateze securitatea ostaticilor ca prioritară.

Armata algeriană a lansat joi un asalt împotriva unui complex de exploatare a afzelor, în estul ţării, unde extremişti islamişti au luat ostatice numeroase persoane, inclusiv străini, ca represalii faţă de intervenţia militară franceză în Mali.

Guvernul algerian nu a furnizat un bilanţ asupra tributului plătit de ostatici, limitându-se să anunţe un „număr important de ostatici eliberaţi şi, din păcate, câţiva morţi şi răniţi”.

Exprimându-şi îngrijorarea, Casa Albă a declarat anterior că va „încerca să obţină clarificări” de la Guvernul algerian.

„Suntem, desigur, îngrijoraţi cu privire la informaţiile privind pierderi de vieţi” umane în cursul acestei operaţiuni, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Obama, Jay Carney, care a notat totodată că „cele mai bune informaţii de care dispunem la ora actuală arată că cetăţeni americani figurează printre ostatici”.