SUA s-au împotrivit să condamne Rusia la G7, eveniment afectat și de plecarea bruscă a lui Trump

Statele Unite ale lui Donald Trump s-au opus unei declarații puternice privind Ucraina care ar condamna Rusia, la summitul G7 din Canada perturbat de plecarea bruscă a președintelui american din cauza conflictului dintre Iran și Israel, comentează AFP, citat de Agerpres.
AGERPRES - mie, 18 iun. 2025, 08:12
SUA s-au împotrivit să condamne Rusia la G7, eveniment afectat și de plecarea bruscă a lui Trump
Ceilalți șase membri ai G7 au convenit asupra unui limbaj ferm, dar o declarație comună ar fi necesitat acordul Statelor Unite, potrivit unei surse guvernamentale canadiene.

SUA au argumentat că doresc să își păstreze capacitatea de a negocia cu Rusia, a adăugat această sursă.

„Unii dintre noi, inclusiv Canada, ar fi putut merge mai departe”, a recunoscut premierul canadian Mark Carney, gazda G7, în conferința de presă finală. El a insistat, însă, asupra faptului că toată lumea rămâne de acord pentru a continuă să se exercite presiuni asupra Rusiei, inclusiv prin sancțiuni financiare.

Conflictul din Ucraina era unul dintre principalele puncte de interes ale acestui summit din Munții Stâncoși canadieni, la care președintele ucrainean a participat pentru a-și pleda cauza, în special pe lângă Donald Trump. Dar el a fost în mare parte eclipsat de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu.

Astfel, Volodimir Zelenski nu a avut ocazia să se întâlnească cu președintele american, cu care are o relație furtunoasă, deoarece acesta din urmă a părăsit summitul mai devreme.

Zelenski a discutat cu ceilalți lideri ai acestui club al marilor democrații industrializate (Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia și Regatul Unit), la câteva ore după un atac mortal asupra Kievului, semn pentru el că aliații trebuie să își întărească ajutorul.

„Noi suntem pregătiți pentru negocieri de pace, pentru un armistițiu necondiționat. Pentru asta, avem nevoie de presiune”, a declarat Volodimir Zelenski.

În acest context, premierul canadian Mark Carney, gazda summitului, a anunțat că țara sa va oferi Ucrainei un ajutor militar nou de 1,27 miliarde de euro, în special pentru drone și vehicule blindate.

El a reiterat importanța de a fi solidari cu Ucraina și de a exercita o presiune maximă asupra Rusiei, care a refuzat să vină la masa negocierilor.

Ottawa s-a alăturat, de asemenea, Londrei în înăsprirea sancțiunilor împotriva flotei fantomă a Rusiei, formată din nave folosite pentru a eluda sancțiunile internaționale privind vânzările sale de petrol.

„Aceste sancțiuni lovesc direct în inima mașinii de război a lui Putin, menite să-i înăbușe capacitatea de a-și continua războiul barbar din Ucraina”, a declarat prim-ministrul britanic Keir Starmer.

Însă Donald Trump, care se laudă la fiecare ocazie cu relația sa specială cu președintele rus Vladimir Putin, nu și-a ascuns luni scepticismul cu privire la eventuale noi măsuri împotriva Moscovei.

„Sancțiunile nu sunt ceva atât de simplu”, a afirmat el, subliniind că orice nouă măsură ar avea și un cost colosal pentru Statele Unite.

„Evident, în absența lui Trump, discuțiile pot fi puțin mai fluide, dar și cu un impact mai mic în absența celei mai puternice națiuni”, a recunoscut un diplomat dintr-o țară a G7 sub protecția anonimatului.

Mulți lideri prezenți sperau să dezamorseze ofensiva comercială a lui Donald Trump, care a impus tarife de cel puțin 10% pentru majoritatea produselor importate în Statele Unite și amenință să le crească și mai mult, destabilizând lumea.

Remarcile sale la întoarcere au slăbit unele speranțe, chiar dacă schimburile de replici au rămas foarte curtenitoare în timpul summitului. Ca de obicei, în avionul spre casă, Donald Trump nu a ezitat să-i ironizeze pe liderii de care tocmai se despărțise.

El a regretat în mod special faptul că europenii nu propun un acord echitabil în acest moment pentru a atenua războiul comercial cu Statele Unite, în timp ce pauza anunțată se încheie pe 9 iulie.

„Ori găsim un acord bun, ori vor plăti orice le spunem noi să plătească”, a adăugat președintele american.

De asemenea, l-a criticat dur pe Emmanuel Macron, un tip de treabă, dar care nu înțelege niciodată nimic, vizibil enervat să-l vadă pe acesta din urmă vorbind în numele său despre planurile sale de rezolvare a conflictului dintre Israel și Iran.

Marți, revenit la Washington, Donald Trump a părut să-și întărească din nou tonul pe această temă, cerând capitularea necondiționată a Iranului.

Emmanuel Macron a avertizat că orice încercare de schimbare a regimului din Iran prin război va duce la haos în țară.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...