SUA și mai multe state aliate din America Latină cer autorităților columbiene să asigure tranziția pașnică a puterii către noul președinte ales

Statele Unite şi douăsprezece ţări membre ale alianţei "Scutul Americilor" au cerut autorităţilor columbiene să asigure o tranziţie paşnică a puterii, după ce preşedintele la final de mandat, Gustavo Petro (foto), a exprimat îndoieli cu privire la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, transmite sâmbătă AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 11 iul. 2026, 10:34
SUA și mai multe state aliate din America Latină cer autorităților columbiene să asigure tranziția pașnică a puterii către noul președinte ales

„Lansăm un apel ferm către toate autorităţile columbiene să acţioneze în strictă conformitate cu Constituţia, legea şi principiile democratice (…) şi să garanteze o tranziţie paşnică, ordonată şi transparentă”, se arată în declaraţia comună de vineri.

Ultraconservatorul Abelardo De la Espriella, un apropiat al preşedintelui american Donald Trump, a fost ales preşedinte al Columbiei la sfârşitul lunii iunie.

Însă transferul de putere, programat pentru 7 august, se anunţă a fi tensionat. Preşedintele la final de mandat, Gustavo Petro, refuză să recunoască rezultatele celui de-al doilea tur, afirmând că deţine dovezi de fraudă.

Observatorii internaţionali şi autorităţile electorale columbiene au exclus totuşi orice manipulare a alegerilor.

„Observăm cu profundă preocupare recentele declaraţii şi acţiuni care, fără dovezi justificate în mod corespunzător, pun sub semnul întrebării integritatea procesului electoral”, avertizează semnatarii „Scutului Americilor”, o coaliţie lansată în martie de Trump şi care vizează combaterea traficului de droguri şi a imigraţiei ilegale.

Argentina, Chile, Panama şi Costa Rica se numără printre membrii alianţei, iar Columbia, principalul producător mondial de cocaină, este aşteptată să i se alăture după instalarea lui De la Espriella la preşedinţie.

De la Espriella acuză actualul guvern de corupţie şi pe Gustavo Petro că pune la cale „o lovitură de stat”.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia neagă că ar exista o legătură directă între tranzacţia cu motorină a SUA şi poziţia Moscovei faţă de Ucraina
Rusia neagă că ar exista o legătură directă între tranzacţia cu motorină a SUA şi poziţia Moscovei faţă de Ucraina
Kremlinul a declarat marţi că nu vede nicio legătură directă între acordul privind exportul de motorină rusească către Statele Unite şi poziţia Moscovei în privinţa negocierilor de pace......
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, ...
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...