SUA: Ştergerea parţială a datoriei studenţeşti decisă de Biden ar costa 400 de miliarde de dolari – raport

Decizia preşedintelui american Joe Biden de a anula o parte din uriaşa datorie studenţească va costa statul federal 400 de miliarde de dolari, a estimat Biroul pentru buget al Congresului SUA, într-un raport publicat luni, citat marţi de AFP.
AGERPRES - mar, 27 sept. 2022, 08:59
SUA: Ştergerea parţială a datoriei studenţeşti decisă de Biden ar costa 400 de miliarde de dolari - raport

Noua estimare, solicitată de aleşi conservatori şi venind de la un organism oficial şi apolitic, va turna probabil gaz pe focul polemicii care îi opune deja pe democraţi şi republicani în această chestiune, notează France Presse.

Republicanii îi acuză pe preşedintele Biden că face risipă cu această măsură, anunţată pe 24 august, şi afirmă că banul public ar putea fi folosit mult mai eficient.

Joe Biden a promis din timpul campaniei electorale că va şterge 10.000 de dolari din datoria americanilor care nu au beneficiat de o bursă federală pe parcursul studiilor universitare şi 20.000 de dolari din datoria celor cu venituri mai mici şi care au beneficiat de o astfel de bursă.

Această măsură, care îi priveşte pe americanii cu venituri sub 125.000 de dolari pe an, continuă să fie intens dezbătută, într-o ţară unde un an de facultate poate costa mai multe zeci de mii de dolari.

Estimarea costului presupus de punerea ei în aplicare alimentează la rândul ei o amplă dezbatere tehnică între experţi şi economişti, mai ales având în vedere incertitudinea legată de rambursările de credit realizate deja de foşti studenţi vizaţi de ştergerea datoriei.

„Chiar Biroul pentru buget al Congresului a calificat propria estimare ca fiind ‘ foarte incertă ‘. Suntem de acord”, a comentat un responsabil al Casei Albe.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Autostrada Transilvania: Rompetrol deschide azi primele benzinării, în apropiere de Târgu Mureș
Primele spații de servicii moderne de pe Autostrada A3 Transilvania se deschid azi, în zona Sânpaul, anunță secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma. În postarea cu acest mesaj apare......
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La noi, s-a ajuns la aproape 3.500 de lei/MWh diseară
Prețul energiei electrice a explodat azi pe piețele spot din mai toată Europa, creșteri de 70% de la o zi la alta. La ...
Prețurile medii la energia electrică din piețele pentru ziua următoare din Europa au ajuns, în tranzacțiile de ieri ...
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Eliminarea excepţiilor de la vârsta de pensionare standard printre puţinele soluţii la marea criză care ne pândeşte
Creșterea vârstei efective de pensionare este cea mai realistă pârghie care mai poate readuce spre sustenabilitate un ...
Ce spune Trump despre relatările că Iranul a primit ajutor de la China pentru un atac la o bază militară din Iordania în care au fost ucişi trei soldaţi americani
Ce spune Trump despre relatările că Iranul a primit ajutor de la China pentru un atac la o bază militară din Iordania ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a minimalizat duminică relatările conform cărora entităţi chineze ar fi furnizat Teheranului ...