SUA: Trump anunţă creşterea taxelor vamale pentru China, Canada şi Mexic

Donald Trump a confirmat luni că primele sale măsuri economice după învestirea sa în ianuarie vor fi creşterea taxelor vamale la produsele care vin din China dar şi din Canada şi Mexic, decizii pe care le justifică prin crizele legate de opioide şi imigraţie, relatează marţi AFP.
AGERPRES - mar, 26 nov. 2024, 08:39
SUA: Trump anunţă creşterea taxelor vamale pentru China, Canada şi Mexic

„La 20 ianuarie, ca unul dintre numeroasele primele mele decrete, voi semna toate documentele necesare pentru a impune tarife de 25% la TOATE produsele care intră în Statele Unite din Mexic şi Canada”, a scris preşedintele ales pe reţeaua sa Truth Social, scrie Agerpres.

„Această taxă va rămâne în vigoare până când drogurile, în special fentanilul, şi toţi imigranţii ilegali vor înceta această invazie a ţării noastre!”, adăugat el.

Într-o postare separată, el a anunţat o creştere a taxelor vamale cu 10%, care se adaugă celor deja existente şi celor suplimentare pe care le-ar putea decide, pentru „toate numeroasele produse care sosesc din China în Statele Unite”.

Trump a explicat că a ridicat adesea problema afluxului de droguri, în special fentanilul, unul dintre principalii vinovaţi ai crizei opioidelor în Statele Unite, cu oficialii chinezi care i-au promis că îi vor pedepsi sever, „până la pedeapsa cu moartea”, pe ‘traficanţi”. „Dar nu au ajuns niciodată până la capăt”, regretă el.

Creşterea taxelor vamale, pe care Trump a descris-o adesea drept „expresia sa preferată” în timpul campaniei sale, este una dintre cheile viitoarei politici economice a preşedintelui ales, care nu se teme să relanseze războaiele comerciale, în special cu China, începute în timpul primului său mandat.

Te-ar mai putea interesa și
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a stocurilor s-a combinat cu producţia limitată înaintea iernii, sezonul de......
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ...
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...