SUA vine cu o nouă propunere de armistiţiu în Fâşia Gaza

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a prezentat o nouă propunere pentru o încetare a focului de 60 de zile în Fâşia Gaza, care prevede eliberarea a zece ostatici în viaţă, potrivit presei israeliene, citată de DPA.
AGERPRES - J, 29 mai 2025, 12:28
SUA vine cu o nouă propunere de armistiţiu în Fâşia Gaza

Conform noului proiect, ostaticii ar urma să fie eliberaţi în două grupuri în decurs de o săptămână. Totodată, gruparea extremistă palestiniană Hamas ar trebui, de asemenea, să predea cadavrele a 18 ostatici, în schimbul eliberării prizonierilor palestinieni din închisori israeliene, scrie Agerpres.

Armistiţiul de două luni este destinat să faciliteze negocierile între Israel şi Hamas pentru a pune capăt conflictului care durează de aproape 20 de luni. Israelul a iniţiat ofensiva în Fâşia Gaza ca represalii la atacurile teroriste întreprinse de gruparea Hamas la 7 octombrie 2023 în comunităţile din sudul statului israelian.

Dacă Israelul şi Hamas reuşesc să ajungă la un acord, ostaticii rămaşi în Gaza ar urma să fie eliberaţi în conformitate cu ultima propunere.

Noua iniţiativă americană prevede ca distribuirea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza să fie din nou gestionată de ONU şi de organizaţiile internaţionale specializate.

Potrivit planului prezentat de Witkoff, armata israeliană ar urma să se retragă pe poziţiile deţinute înainte de începerea ultimei ofensive în martie.

Conform unor surse israeliene, cel puţin 20 de ostatici ar mai fi în viaţă în Fâşia Gaza. Soarta altor trei ostatici este neclară, în timp ce se crede că trupurile a 35 de ostatici se află în continuare pe teritoriul enclavei.

Într-o declaraţie de presă făcută la Casa Albă, Witkoff şi-a exprimat miercuri optimismul cu privire la un posibil armistiţiu în războiul din Gaza. El le-a spus jurnaliştilor că are „sentimente foarte bune” cu privire la o încetare a focului şi la o soluţie paşnică pe termen lung în Gaza.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească susţinerea majorităţii parlamentare imediat după formarea fostei......
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...