SUA vor oferi asistenţă Ucrainei de 1 miliard de dolari, sub forma de garanţii de financiare

Economica.net
19 09. 2014
ucraina_sua_467654_19521700

‘Am convenit cu Barack Obama că Ucraina va primi 1 miliard de dolari sub formă de garanţii financiare din partea SUA în plus la cele 240 de milioane deja acordate’, conform unei postări a preşedintelui ucrainean pe Twitter în noaptea de joi spre vineri.

În Ucraina va începe să fie pus în aplicare un program special de asigurare politică a investiţiilor americane în economia ucraineană. Detalii ale acestui program nu au fost însă dezvăluite, scrie Agerpres.

Cu ocazia vizitei de lucru, efectuate joi la Washington, şeful statului ucrainean a primit prestigiosul premiu ‘Global Citizen Award’ din partea organizaţiei neguvernamentale ‘Consiliul Atlantic al SUA’.

Vorbind în faţa unui public de experţi internaţionali la Consiliul Atlantic al SUA, Petro Poroşenko a menţionat că dedică acest premiu celor care şi-au dat viaţa în lupta pentru libertate şi democraţie, potrivit serviciului de presă al preşedinţiei de la Kiev.

Pentru Ucraina sprijinul SUA este extrem de important, a subliniat preşedintele ucrainean. ‘Ucraina este sub ameninţare.Inamicul nostru este mai puternic şi mai bine pregătit. Dar cu sprijinul dumneavoastră şi cu puterea spiritului vom câştiga această bătălie pentru că adevărul este de partea noastră’, a spus şeful statului ucrainean.