Subvenţiile UE pentru Airbus: SUA ameninţă să crească taxele vamale la mai multe produse europene

Statele Unite au ameninţat luni că vor creşte taxele vamale pentru o serie de produse europene, inclusiv cele aparţinând concernului Airbus, în replică şi pentru a contrabalansa subvenţiile publice primite de constructorul european, conform unui comunicat al Reprezentantului Special pentru Comerţ (USTR) al preşedintelui american, Robert Lighthizer, informează AFP.
Economica.net - mar, 09 apr. 2019, 03:04
Subvenţiile UE pentru Airbus: SUA ameninţă să crească taxele vamale la mai multe produse europene

Pe lista de produse ale UE propusă de USTR se află de la aeronave comerciale sau subansamble ale acestora până la produse lactate şi vinuri, conform Reuters.

USTR consideră că subvenţiile europene acordate Airbus afectează SUA la un nivel de 11 miliarde de dolari anual, potrivit comunicatului USTR.

UE şi SUA se confruntă de mai bine de un deceniu acuzându-se reciproc de subvenţionări ilegale acordate giganţilor Boeing şi Airbus, în cazuri paralele prezentate la OMC. Ambele părţi au fost prinse plătind miliarde de dolari din subvenţii în scopul obţinerii de avantaje în afacerea globală cu avioane.

Anunţul de luni al USTR marchează o escaladare a tensiunilor, SUA urmărind să impună tarife consistente unei game largi de produse ale UE. Potrivit acuzaţiilor aduse de USTR, UE a lăsat cea mai mare parte a subvenţiilor sale neschimbate şi a oferit ajutor suplimentar.

„Scopul nostru final este de a ajunge la un acord cu UE care să pună capăt tuturor subvenţiilor care nu corespund reglementărilor OMC în domeniul aeronavelor civile de mari dimensiuni.
Atunci când UE va pune capăt acestor subvenţii dăunătoare, taxele suplimentare impuse de SUA ca răspuns pot fi ridicate”, se arată în declaraţia USTR.

Saga confruntării dintre SUA şi UE asupra principalilor producători de aeronave, Boeing şi Airbus, ce durează de 15 ani, s-au încheiat luna trecută la OMC, când organismul comercial internaţional a decis că SUA nu au reuşit să pună capăt unor subvenţii acordate Boeing, potrivit dpa.

Anterior, OMC declarase că subvenţiile europene acordate rivalului Airbus sunt ilegale. În mai 2018 a constatat, de asemenea, că UE nu a reuşit să elimine sprijinul acordat Airbus.

Aspectele finale cu privire la valoarea prejudiciului sunt încă în arbitraj.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...