Subway deschide în Cora Pantelimon

Lanţul american de restaurante tip fast-food Subway va deschide în curând o nouă unitate în Cora Pantelimon. Este al 13-lea restaurant anunţat şi al 9-lea din capitală. 
Alina Stanciu - mie, 12 dec. 2012, 11:33
Subway deschide în Cora Pantelimon

Lanţul american de restaurante Subway va inaugura o nouă unitate în cadrul galeriei comerciale Cora Pantelimon, informează compania. Noul restaurant este al 13-lea anunţat pentru România şi al 9-lea din Bucureşti. Subway mai este prezent şi în Auchan Titan şi va deschide şi în Carrefour Orhideea.

Singurul centru comercial de tip mall din Bucureşti unde americanii au deschis un restaurant este Sun Plaza. Recent Subway a inaugurat o unitate şi în magazinul Cocor Store, din centrul capitalei.

În schimb, în oraşele de provincie francizaţii Subway au preferat centrele comerciale mari, cum sunt mall-urile lui Iulian Dascălu, Palas Shopping Mall Iaşi, Iulius Mall Cluj, Iulius Mall Timişoara.

Subway a intrat în aprilie pe piaţa românească, prin franciză, şi vizează lansarea a 40 de restaurante în următorii patru ani.

Înfiinţat în anul 1965, în Connecticut, SUA, Subway deţine în prezent peste 36.000 de restaurante, în 98 de ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai mare a unor echipamente care, în trecut, erau în mare parte mecanice; de la......
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 ...