Hidroelectrica, după ce a scăpat de băieţii deştepţi: vinde curent la preţ dublu pe bursă

Preţul iniţial cu care Hidroelectrica venise pe OPCOM era de 185 lei/MWh. La licitaţie au fost zeci de firme interesate
Economica.net - J, 19 iul. 2012, 09:54
Hidroelectrica, după ce a scăpat de băieţii deştepţi: vinde curent la preţ dublu pe bursă

Hidroelectrica a vândut pe bursă cu 255 lei/MWh şi 256 lei/ MWh două pachete de energie de câte 12.400 MWh, livrată în vârf, companiilor Repower Furnizare, respectiv CEZ Trade, la prima ieşire pe piaţa liberă a companiei de stat. Oferta Hidroelectrica fusese depusă în urmă cu o săptămână la un preţ minim de pornire a licitaţiei de 185 lei/MWh. La licitaţia pentru primul pachet au participat 21 de firme iar la cea pentru al doilea pachet 16 firme .

Până acum Hidroelectrica nu a putut să iasă pe bursă pentru că nu avea suficientă energie. O mare parte din electricitatea produsă era arondată, prin contracte bilaterale, de traderii de energie, aşa numiţii „băieţi deştepţi”. În urmă cu două săptămâni, administratorul judiciar al Hidroelectrica a rupt un contract cu unul dintre „băieţii deştepţi”- firma gălăţeană Euro P.E.C. Astfel, s-a disponibilizat o mică cantitate de energie care a putut fi pusă acum pe bursă. Cele mai mari contracte bilaterale sunt făcute la un preţ de 130 lei/MWh.

Repower Furnizare este o companie cu acţionariat majoritar elveţian care se ocupă cu vânzare şi cumpărarea de electricitate şi gaze. CEZ Trade este o subsdiară a cehilor de la CEZ care se ocupă cu distribuţia şi furnizarea de energie electrică în Oltenia

Hidroelectrica este în insolvenţă din 20 iunie.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Uniunea Europeană şi Ucraina au deschis marţi un nou cluster al negocierilor de aderare, referitor la relaţiile externe, un nou pas către integrarea ţării în structurile europene, a anunţat......
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ...
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...