Succesul financiar al Ferrari atrage Maserati în hora creșterii prețurilor

Noul GranTurismo al mărcii Maserati va avea un preț majorat cu circa 50.000 de euro față de prima generație, ducând producătorul în zona de prețuri a Ferrari.
Robert Stan - mar, 04 oct. 2022, 08:51
Succesul financiar al Ferrari atrage Maserati în hora creșterii prețurilor

Italienii de la Maserati au prezentat a doua generație a modelului GranTurismo, vehicul care va ajunge pe piețe în 2023 cu două versiuni de motorizare – benzină și electric.

Odată cu prezentarea, care a țintit inclusiv piața nord-americană, William Peffer, CEO al diviziei din SUA, a dezvăluit că prețurile pentru GranTurismo se vor situa în jurul valorii de 200.000 de dolari/euro, sumă cu circa 50.000 de euro mai mare decât cea aferentă primei generații a modelului.

Astfel, Maserati GranTurismo intră în luptă directă cu modele precum Ferrari Roma, mașină cu un preț de bază de 200.000 de euro în Italia, și coupe-ul Aston Martin DB11, care costă 210.000 de euro. În ciuda majorării de prețuri pentru GranTurismo, cel mai scump Maserati rămâne modelul sport MC20 a cărui listă de prețuri începe de la 238.000 de euro.

Revenind la noul model Maserati GranTurismo, acesta va fi comercializat în trei versiuni dintre care două – Trofeo și Modena – vor avea sub capotă un motor de 3.0 litri, V6, alimentat cu benzină. Trebuie menționat că prima generația a modelului era echipată cu un motor V8 de origine Ferrari.

Grație motorului V6 Nettuno, dezvoltat „in house”, dar și optimizării șasiului și caroseriei, noul Maserati GranTurismo cântărește doar 1.795 de kilograme, cea mai mică greutate a unui coupe cu patru locuri de pe piață.

Varianta Trofeo dezvoltă 542 CP, are o viteză maximă este de 320 km/h și accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,5 secunde. În același timp, Modena asigură șoferului „doar” 483 CP, o viteză maximă de 302 km/h și o accelerație 0 – 100 km/h în 3,9 secunde. Ambele variante sunt dotate cu tracțiune integrală și aceeași cutie automată de viteze cu opt rapoarte.

Cea de-a treia versiune a noului Maserati GranTursimo, Folgore, propulsează marca italiană în zona mașinilor electrice pentru prima dată în existența sa.

Pentru a uimi încă de la prima incursiune în zona mașinilor 100% electrice, Maserati a dotat GranTurismo Folgore cu trei motoare electrice – unul pentru puntea față și două pentru cea din spate – care dezvoltă împreună o putere utilizabilă continuă de 749 CP și o putere totală instalată de peste 1.183 CP.

Mașina are un acumulator de 92,5 kWh (83 kWh net) care asigură, conform producătorului, o autonomie WLTP estimată de 450 km. GranTuriamo Folgore utilizează tehnologia de 800 de volți care permite o încărcare rapidă a bateriei de până la 270 kW. Potrivit Maserati, astfel poate fi adăugată o autonomie de 100 km în doar cinci minute.

Toate cele trei variante GranTurismo, dar și viitorul GranCabrio, vor fi asamblate în uzina Mirafiori din Torino a grupului Stellantis, acolo unde se află deja în producție SUV-ul Levante.

Te-ar mai putea interesa și
Primele semne de relaxare după un deceniu de înăsprire a fiscalității în UE. Eliminarea impozitării la sursă, pe listă
Primele semne de relaxare după un deceniu de înăsprire a fiscalității în UE. Eliminarea impozitării la sursă, pe listă
Comisia Europeană a lansat, recent, un pachet de măsuri care vizează simplificarea normelor fiscale pentru companiile europene, cu economii estimate la aproximativ opt miliarde de euro anual. ...
VIDEO „Autostrada” din Valea Doftanei: Lucrările la viitoarea alternativă pentru DN1 au depășit stadiul de 20% UPDATE
VIDEO „Autostrada” din Valea Doftanei: Lucrările la viitoarea alternativă pentru DN1 au depășit stadiul de ...
Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 102I Valea Doftanei - Săcele au depășit stadiul fizic de 20%, anunță ...
Ţara celebră care a anunţat că nu mai organizează alegeri – „Nu vor mai fi alegeri aici pentru ei pentru a încerca să pună mâna pe guvern şi să pună mâna pe putere”
Ţara celebră care a anunţat că nu mai organizează alegeri – „Nu vor mai fi alegeri aici pentru ei pentru ...
Preşedintele nicaraguan Daniel Ortega a anunţat că ţara central-americană nu va mai organiza alegeri, eliminând posibilitatea ...
Israelul construieşte o barieră de 23 de km în Fâşia Gaza
Israelul construieşte o barieră de 23 de km în Fâşia Gaza
Armata israeliană a construit un val de pământ cu o lungime de peste 23 de km pe toată lăţimea Fâşiei Gaza, arată ...