Suceava: Medicii de familie refuză distribuirea cardurilor de sănătate

Secretarul Colegiului Medicilor Suceava, medicul de familie Irina Badrajan, a declarat presei, vineri, că medicii suceveni nu vor distribui cardul de sănătate, după ce Societatea Naţională de Medicină a Familiei, împreună cu patronatele, a hotărât să nu se distribuie şi să nu se inscripţioneze aceste carduri electronice.
Economica.net - vin, 11 ian. 2013, 16:40
Suceava: Medicii de familie refuză distribuirea cardurilor de sănătate

Distribuirea cardurilor de sănătate către asiguraţi ar fi trebuit să înceapă, conform legii, din 3 ianuarie 2013, dar medicii de familie nu sunt de acord cu preluarea acestei responsabilităţi administrative, ce nu a fost inclusă în contractul lor cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Acest card naţional se emite individual pentru fiecare asigurat, în ideea de a reprezenta dovada că pacientul respectiv este asigurat şi a plătit la zi asigurarea de sănătate. Potrivit lui Badrajan, acest card nu reprezintă sub nicio formă dovada calităţii de asigurat.

‘Noi, medicii de familie nu vom distribui şi nici nu vom inscripţiona acest card de sănătate, deoarece ne deprofesionalizează, înlocuind timpul de consultaţii cu timpul alocat unei munci administrative. Pentru distribuirea cardurilor sunt nenumăraţi paşi de făcut, iar relaţia medic-pacient ar fi şi ea afectată’, a spus Badrajan.

Totodată, ea susţine că grupa sanguină şi RH-ul reprezintă două date ce sunt încărcate pe acest card în mod inutil. În ceea ce priveşte înscrierea pe card a acceptului pentru donarea de organe, se face doar însoţită de o declaraţie notarială a asiguratului, care costă.

„Statul, care este interesat să aibă un aşa numit rezervor de organe, îl trimite pe pacient, care îşi dă acceptul, lucru extrem de important, să mai plătească şi o adeverinţă notarială’, a spus Badrajan.

Ea a subliniat că distribuirea cardurilor nu este un serviciu medical, iar medicii de familie au un contract cu CJAS-urile de prestări servicii medicale, şi nu este legal ca, pentru un document oficial de identificare, să se interpună o terţă persoană sau instituţie. În opinia lui Badrajan, ar trebui să se facă contractul între asigurat şi asigurator, pentru ca fiecare om să ştie ce drepturi şi obligaţii are.

‘Noi, medicii de familie, agreem informatizarea sistemului, ca principiu, dar nu pe banii noştri şi dorim să fim lăsaţi să ne facem munca pentru care suntem pregătiţi. Nu noi trebuie să facem această treabă’, a spus Badrajan.

Informaţiile minime accesate pe card sunt datele de identitate şi codul numeric, dovada achitării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate, înregistrarea numărului de solicitări de servicii medicale prin codul furnizorului, diagnostice medicale cu risc vital, grupa sanguină şi RH-ul, data expirării cardului, numărul de identificare şi acronimul Casei de Asigurări de Sănătate care emite cardul şi numărul cardului.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Bucureștiului A0: A fost montată ultima grindă din 5000. Când va fi complet noul inel ocolitor al Capitalei
Autostrada Bucureștiului A0: A fost montată ultima grindă din 5000. Când va fi complet noul inel ocolitor al Capitalei
Constructorul Retter a montat ultima grindă de beton la structurile din Autostrada Bucureștiului A0, potrivit secretarului de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. Aflat doar pe hârtie......
VIDEO LIVE Criză energie.  Anunțul lui Ilie Bolojan despre măsurile pentru limitarea consumului. Se poate închide lumina în fabrici. Ce spune despre blackout
VIDEO LIVE Criză energie. Anunțul lui Ilie Bolojan despre măsurile pentru limitarea consumului. Se poate închide lumina ...
Premierul Ilie Bolojan susține, în aceste momente, o conferință de presă în care explică măsurile luate pentru limitarea ...
Eurostat: PIB-ul UE este evaluat la 18.800 miliarde de euro în 2025
Eurostat: PIB-ul UE este evaluat la 18.800 miliarde de euro în 2025
PIB-ul Uniunii Europene este evaluat în 2025 la 18.800 miliarde de euro, iar al României la 380 miliarde de euro, arată ...
BIPA, rivalul dm, a deschis trei magazine într-o lună: ultimul inaugurat la Bran. În ce orașe mai caută oameni
BIPA, rivalul dm, a deschis trei magazine într-o lună: ultimul inaugurat la Bran. În ce orașe mai caută oameni
BIPA, parte din grupul Rewe, a deschis trei magazine într-o lună, cel mai recent fiind deschis astăzi, 6 august, la Bran, ...