Sucursala belgiană a ING acceptă să plătească 1,6 milioane de euro pentru închiderea anchetei de spălare de bani în cazul fostului comisar european Didier Reynders

Banca ING Belgia a acceptat o înţelegere penală de 1,6 milioane de euro pentru a pune capăt procedurilor în care era vizată pentru spălare de bani în legătură cu o anchetă privindu-l pe fostul comisar european Didier Reynders (foto), a comunicat marţi parchetul din Bruxelles, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 05 mai 2026, 20:24
Sucursala belgiană a ING acceptă să plătească 1,6 milioane de euro pentru închiderea anchetei de spălare de bani în cazul fostului comisar european Didier Reynders

Fostul ministru belgian Didier Reynders, 67 de ani, care a făcut parte din executivul UE în primul mandat al Ursulei von der Leyen (2019-2024), este suspectat de spălare de bani prin achiziţia de mari cantităţi de bilete de loterie timp de mai mulţi ani.

Aceste acţiuni suspecte, semnalate la începutul lui 2022 de Loteria naţională belgiană, fac obiectul unei anchete judiciare deschise în 2023 şi care este ‘încă în desfăşurare’, a indicat o sursă judiciară pentru AFP.

În paralel cu acest dosar, parchetul din Bruxelles a reamintit marţi că banca ING era vizată ea însăşi de o anchetă începând din 2025 pentru că a omis să raporteze depozite şi transferuri suspecte ale clientului său Didier Reynders, fapte ce pot constitui ‘complicitate la spălare de bani’.

Într-o anchetă întreprinsă de oficiul central de combatere a corupţiei, filiala belgiană a gigantului bancar olandez ING Group era suspectată că nu a raportat în timp util autorităţii belgiene de control mişcări suspecte în sumă de 1,04 milioane de euro.

Este vorba despre „245 de depozite în numerar (2001-2017, cu un total de 836.500 de euro)” şi de „779 de transferuri e-Lotto (2017-2024, cu un total de 202.491,35 de euro)” ale lui Didier Reynders, a detaliat Parchetul într-un comunicat.

Procedura a fost soluţionată printr-o înţelegere penală, aşa cum este permis de legislaţia belgiană pentru infracţiuni financiare, o cale prin care ING Belgia să îşi repare greşeala fără a-şi recunoaşte vinovăţia, a precizat comunicatul.

Banca a confirmat înţelegerea cu parchetul şi plata a 1,6 milioane de euro pentru a pune capăt procedurilor.

„Efectuând această tranzacţie, dorim să încheiem acest capitol al trecutului”, a declarat ING Belgia.

La rândul său, procurorul Julien Moinil a amintit că băncile au datoria să îşi respecte obligaţiile legale împotriva spălării de bani. „Vigilenţa lor este cu atât mai aşteptată când este vorba despre personalităţi publice care exercită funcţii de prim-plan”, a subliniat magistratul.

În decembrie 2024, în momentul percheziţiilor domiciliare în Belgia, Didier Reynders contestase, prin intermediul avocatului său, acuzaţia de spălare de bani.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual al UE
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual ...
Cancelarul german Friedrich Merz îi va primi joi la un dejun de lucru pe mai mulţi şefi de stat şi de guvern ai aşa-numitelor ţări "frugale" membre ale UE, inclusiv Olanda, Austria, Finlanda......
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane de euro
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane ...
Porsche AG va vinde compania de consultanță în management și IT MHP către Tata Consultancy Services (TCS), tranzacția ...
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a afirmat luni că ţara sa ar putea trimite pe viitor cererea sa oficială de aderare ...
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci şi ...