Suedia impune călătorilor veniți din China prezentarea unui test negativ pentru COVID-19. Măsura nu se va aplica cetățenilor europeni

05 01. 2023
Shanghai Covid-19

”Guvernul suedez a decis (joi) dimineaţa să impună restricţii temporare călătorilor care vin din China”, a anunţat într-o conferinţă de presă ministrul suedez al Sănătăţii Jakob Forssmed, relatează AFP, citată de News.ro.

Jakob Forssmed precizează că aceşti călători este necesar să prezinte un rezultat al unui test negativ, indiferent de statul vaccinării lor, dar că anumiţi pasageri, precum cetăţenii suedezi şi rezidenţii Uniunii Europene (UE), sunt scutiţi de la această obligaţie.

Această nouă obligaţie urmează să fie aplicată de sâmbătă, 7 ianuarie.

Obiectivul este ”întârzierea eventualei introduceri a unei noi variante a virusului” SARS-CoV-2, subliniază ministrul.

Agenţia Publică de Sănătate suedeză a cerut săptămâna aceasta Guvernului să pregătească această măsură, din cauza ”incertitudinii” legate de ”variante care circulă în China”.

UE a convenit miercuri că testarea anticovid a pasagerilor din China este ”puternic încurajată” în statele membre UE, în urma unei întâlniri iniţiate de către Suedia, care a preluat preşedinţia semestrială a UE la începutul lui 2023.

Italia, Spania şi Franţa impun deja teste anticovid călătorilor din China.

Germania şi Belgia au anunţat că urmează să facă la fel.

Statele Unite ale Americii cer, la rândul lor, începând de joi, aceste teste.

China a condamnat marţi impunerea testelor anticovid în lume cetăţenilor chinezi, pe cae le consideră ”inaceptabile”, şi a ameninţat cu ”contramăsuri”.