Suedia se teme de izbucnirea tensiunilor religioase după înlăturarea regimului sirian

Ministrul Afacerilor Externe suedez Carl Bildt a declarat marţi că se teme de tensiuni religioase sau o "fragmentare sectară" în Siria după căderea, inevitabilă în opinia sa, a regimului preşedintelui Bashar al-Assad, relatează AFP.
Economica.net - J, 30 aug. 2012, 05:30
Suedia se teme de izbucnirea tensiunilor religioase după înlăturarea regimului sirian

„Un lucru este clar: dictatura laică siriană care a format partidul Baas nu va supravieţui”, a afirmat Bildt în cadrul unui discurs la Stockholm al cărui text a fost transmis presei.

„Însă rămâne de văzut dacă ea va fi înlocuită de o democraţie laică, o democraţie islamică sau o fragmentare sectară. Cu cât durează mai mult conflictul, cu atât riscurile de a asista la cea din urmă evoluţie sunt mai mari”, a prevenit acesta.

„Sunt mari riscuri în acest caz. Vedem cum tensiunile cresc între şiiţi şi sunniţi în întreaga regiune. Iar cei care cred că pot profita de situaţie pentru a slăbi Iranul se joacă cu focul”, conform lui Bildt.

Acesta nu a explicat la ce se referă.

Vorbind despre Suedia, ministrul a spus că îşi imaginează posibilitatea unui aflux de refugiaţi într-un stat care numără deja „50.000 de persoane de origine siriană, dintre care majoritatea sunt creştini de diferite confesiuni”.

Te-ar mai putea interesa și
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
Modelul MG4 al mărcii MG Motor a devenit, în lunile august și septembrie, liderul pieței mașinilor electrice din România. ...
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Reuniunea va debuta cu o discuţie despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană şi preţurile ...
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune ...
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Pentru generația care iese la pensie peste trei decenii, prima pensie va reprezenta cam jumătate din salariul brut din ...