Suedia şi Danemarca suspendă imunizările cu vaccinul Moderna pentru persoanele tinere

Suedia şi Danemarca au impus miercuri limite de vârstă pentru persoanele care doresc să se imunizeze cu vaccinul anti-COVID-19 produs de Moderna, iar în urma acestei decizii serul companiei americane nu va mai fi disponibil pentru persoanele tinere, informează DPA.
AGERPRES - J, 07 oct. 2021, 10:23
Suedia şi Danemarca suspendă imunizările cu vaccinul Moderna pentru persoanele tinere

În Suedia, autorităţile sanitare au decis ca acest vaccin să nu mai fie administrat persoanelor cu vârste sub 30 de ani. Limita de vârstă impusă în Danemarca este de 18 ani.

Autorităţile medicale din Suedia au luat decizia de a suspenda utilizarea vaccinului Moderna până la 1 decembrie pentru toate persoanele născute după anul 1991, ca măsură de precauţie.

Motivul constă în descoperirea unui risc crescut de efecte secundare, precum inflamaţia muşchiului cardiac (miocard) sau a membranei cardiace (pericard), au explicat miercuri oficialii suedezi.

Totuşi, riscul de a suferi astfel de manifestări medicale este extrem de scăzut, au adăugat ei. În schimb, persoanele care fac parte din grupa de vârstă afectată de noua decizie vor primi vaccinul anti-COVID-19 produs de Pfizer-BioNTech.

În Suedia, vaccinurile anti-COVID-19 sunt oferite tuturor persoanelor cu vârste de peste 12 ani.

Până în prezent, 84% din totalul rezidenţilor suedezi de peste 16 ani au primit cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, iar aproape 78% dintre ei au fost vaccinaţi cu schemă completă.

Danemarca s-a bazat pe argumente similare şi a anunţat că persoanele care nu mai sunt eligibile pentru vaccinul Moderna vor primi vaccinul Pfizer-BioNTech. Autorităţile daneze au accentuat totuşi faptul că vaccinul Moderna este un ser eficient, care joacă un rol important în campania naţională de vaccinare.

În Danemarca, aproximativ 76% din totalul rezidenţilor au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19 şi aproape 75% au fost vaccinaţi cu schemă completă.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.