Suma pentru plata pensiilor în 2024 va fi de 146,2 miliarde de lei, mai mare cu 30,2 de miliarde de lei față de anul acesta

Impactul bugetar pentru plata pensiilor se va ridica în 2024 la aproape 146,2 miliarde de lei, cu 30,2 miliarde de lei mai mult comparativ cu 2023, conform datelor Băncii Mondiale, furnizate agenției Agerpres de surse din Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
AGERPRES - mar, 07 nov. 2023, 20:37
Suma pentru plata pensiilor în 2024 va fi de 146,2 miliarde de lei, mai mare cu 30,2 de miliarde de lei față de anul acesta

Astfel, de la 1 ianuarie până la 1 septembrie 2024, aceasta va fi mai mare, lunar, cu 1,686 de miliarde de lei faţă de decembrie 2023, când se estimează că va totaliza 9,66 de miliarde de lei, şi se va situa la 11,353 de miliarde de lei/lună. Din septembrie, cheltuielile lunare suplimentare vor fi de 2,489 de miliarde de lei şi vor însuma 13,842 de miliarde de lei pe lună.

În total, în perioada septembrie-decembrie 2024, după recalcularea în baza noii legi, cheltuiala cu pensiile se va cifra la aproape 55,37 de miliarde de lei.

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, le-a prezentat, luni, deputaţilor din comisiile pentru muncă noul proiect al legii pensiilor, precizând că, potrivit calendarului asumat, acesta ar urma să fie aprobat în Guvern pe data de 9 noiembrie, iar până la 20 noiembrie de către Parlament.

„Proiectul legii pensiilor este în transparenţă până pe data de 9 noiembrie. Ambiţia noastră este ca pe 9 noiembrie să fie adoptat în Guvern, după care să venim în faţa dumneavoastră pentru ca împreună să avem un parcurs parlamentar accelerat, astfel încât până pe data de 20 noiembrie să finalizăm calendarul parlamentar pentru reforma sistemului public de pensii, o lege importantă pentru români”, a declarat ministrul Muncii.

Ea a făcut referire şi la impactul bugetar: „Cu privire la impact, pentru aplicarea începând cu 1 septembrie este nevoie de o anvelopă bugetară de 13,84 de miliarde de lei, adică 55,36 de miliarde de lei pentru cele patru luni, din septembrie până în decembrie”, a precizat Bucura-Oprescu.

Ministrul a precizat că legea va fi aplicată de la 1 ianuarie 2024, menţionând că la această dată punctul de pensie va fi de 2.032 de lei.

„Pentru acordarea majorării de 13,8%, care respectă şi actualele condiţii ale legii pe formula elveţiană, cu rata inflaţiei plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, pentru perioada la care ne raportăm aceasta a fost negativă, ceea ce înseamnă că rămânem cu 13,8% majorarea punctului de pensie. Asta înseamnă că, dacă acum avem un punct de pensie de 1.785, vom avea un punct de pensie de 2.032 de la 1 ianuarie”, a spus Bucura-Oprescu.

Demnitarul a explicat şi procedura majorării pensiilor de la 1 septembrie 2024.

„Cu privire la „de ce aplicăm de la 1 septembrie” este foarte simplu. Ne aflăm într-o etapă avansată de digitizare a dosarelor de pensii, peste 4 milioane de dosare sunt deja digitizate, după adoptarea legii de către Parlament avem nevoie de o perioadă în care să fie elaborate şi aprobate normele de aplicare a legii. După normele de aplicare avem nevoie de o perioadă atât de achiziţie, de procedură, cât şi de software a sistemului care să permită aplicarea noii legi. După care avem nevoie de o perioadă în care colegii de la casele teritoriale de pensii să aplice efectiv noua lege şi, pe baza datelor din sistem, să recalculeze toate pensiile românilor, să le transmită acestora deciziile, după care de la 1 septembrie fiecare român să îşi primească noul cupon de pensie”, a mai afirmat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează poate fi un bun administrator
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează ...
Şeful Cancelariei premierului Ilie Bolojan, Mihai Jurca, prezintă, sâmbătă, cheltuielile instituției, comparativ 2024 – 2026, şi precizează că, pe baza cheltuielilor liniare din primele......
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în interiorul coaliţiei. Brusc, nu se mai putea lucra cu Ilie Bolojan
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în ...
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, devenită între timp şi vicepreşedinte al PNL, afirmă, sâmbătă, că PSD a ...
Jucătorul francez de banschet Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa San Antonio Spurs, pe o sumă uriașă
Jucătorul francez de banschet Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa San Antonio Spurs, pe o sumă uriașă
Starul francez Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa de baschet San Antonio Spurs, cu o durată de cinci ani ...
Unde mai găsești apartamente cu două camere sub 100.000 de euro în București. În alte cartiere au depășit pragul într-un singur an
Unde mai găsești apartamente cu două camere sub 100.000 de euro în București. În alte cartiere au depășit pragul ...
Prețurile apartamentelor din București au continuat să crească și în ultimul an, iar față de iunie 2025, prețurile ...