Summitul UE-Rusia se anunţă dificil în contextul situaţiei din Siria şi piaţa energetică europeană

Economica.net
03 06. 2013
rusia_uniunea_europeana_europa_72519100

Vladimir Putin îi va primi pe preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, şi pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în oraşul industrial Ekaterinburg, dar analiştii se aşteaptă la puţine progrese în urma acestor discuţii.

‘Relaţii noastre cu Europa sunt în prezent cele mai rele din întreaga perioadă post-sovietică’, remarcă Maria Lipman, de la Centrul Carnegie din Moscova. De fapt, relaţiile din Bruxelles şi Moscova nu au fost niciodată foarte cordiale de când Putin a ajuns la putere în anul 2000, liderul rus fiind decis şi crească influenţa Rusiei şi să ignore criticile occidentale care-l vizează direct. Dar, odată cu conflictul sirian, raporturile s-au deteriorat semnificativ, în contextul în care UE sprijină rebelii sirieni.

Ambasadorul Rusiei pe lângă UE a precizat că ‘Siria va fi unul dintre subiectele prioritare la negocieri’, el estimând că, prin decizia UE de a ridica embargoul de arme pentru insurgenţii din Siria, aceştia din urmă au primit un semnal ‘direct’ că nu trebuie decât ‘să aştepte puţin şi armele o să înceapă să vină’. Ministrul rus al apărării, Serghei Shoigu, a mers şi mai departe, sugerând că iniţiativa europeană nu face decât să permită şi Rusiei să furnizeze arme regimului de la Damasc.

Dar, unii analişti estimează că Rusia şi UE ar putea să încerce să-şi aplaneze diferendele prin publicarea unui comunicat în care să-şi exprime sprijinul pentru conferinţa de pace Geneva-2, propusă de SUA şi Rusia pentru a găsi o soluţie politică la conflictul sirian.

Un alt subiect delicat va fi dominaţia gigantului rus Gazprom asupra pieţei europene a gazelor naturale, situaţie pe care UE încearcă să o modifice. Rusia furnizează circa un sfert din gazele consumate în Europa, ceea ce i-a permis mult timp să impună preţurile. Dar, Comisia Europeană a iniţiat în luna septembrie o anchetă formală împotriva societăţii Gazprom, pe care o suspectează că îngrădeşte concurenţa şi manevrează preţurile în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est membre ale UE. Această decizie, precedată de o alta de a împiedica gigantul rus să deţină conducte sau staţii de distribuţie a gazelor în Europa, a provocat mânia liderului de la Kremlin.

Acest diferend este cel care ameninţă cel mai mult progresele la summit, consideră analiştii. ‘Atât timp cât nu se vor conveni noile reguli în chestiunea gazelor naturale, nu va exista un acord între Rusia şi UE’, estimează Olga Potemkina, de la Institutul pentru Europa al Academiei ruse de ştiinţe.

Alte probleme importante pe agenda summitului sunt eliminarea vizelor pentru ruşi şi Acordul cadru UE-Rusia. Negocierile pentru acest acord au început în anul 2008, dar sunt îngheţate de mai mulţi ani din cauza divergenţelor cu privire la sectorul energetic şi ca urmare a intrării Rusiei în Organizaţia Mondială a Comerţului.