Top cinci metode de a economisi bani

În momentul de faţă, aproximativ trei europeni din cinci consideră că ţara în care trăiesc trece printr-o perioadă de criză economică. În consecinţă şi-au modificat complet modul încare cheltuiesc banii. 
Alina Stanciu - vin, 02 nov. 2012, 22:06
Top cinci metode de a economisi bani

Consumatorii din întreaga lume îşi ajustează comportamentul de consum pentru a se putea adapta condiţiilor macroeconomice globale, reiese dintr-un studiu realizat de compania de cercetare AC Nielsen (Global Consumer Confidence) pentru trimestrul trei al acestui an. La nivel global, 62% dintre consumatorii care au răspuns la chestionarul Nielsen apreciază că traversează o perioadă de recesiune, procentul fiind mult mai mare în cazul locuitorilor din America de Nord şi a europenilor (77% şi respectiv 75% dintre respondenţi). De asemenea, se observă o modificare a percepţiei de la un trimestru la altul, numărul consumatorilor din Europa, America latină şi Asia-Pacific care consideră că s-au reîntors în criză crescând faţă de trimestul doi al acestui an, dar şi faţă de anul trecut.

Din nou criză în Europa

Spre exemplu, în cazul europenilor, procentul celor care apreciază că traversează o perioadă de recesiune a crescut cu 4 puncte procentuale, iar în cazul celor din Asia-Pacific creşterea este de 7 puncte procentuale. „Europa este şi va rămâne epicentrul îngrijorării cu privire la economia globală. În SUA, riscul major constă în aşa numitul „vârf fiscal” de la începutul lui 2013, când perioada de reduceri a taxelor se va încheia, iar cheltuielile guvernamentale se vor scădea, ceea ce ar putea duce SUA mult mai repede într-o noua perioadă de recesiune”, explică  Venkatesh Bala, economist şef la The Cambridge Group, parte a Nielsen.

Încrederea românilor în scădere

Conform studiului Nielsen, indexul care măsoară nivelul de încredere al consumatorilor la nivel global a crescut în trimestrul trei al anului cu un punct, până la 92 de puncte, în contextul în care în unele regiuni oamenii se confruntă cu o îmbunătăţire insignifiantă a situaţiei economice cumulată cu teama că un nou val a recesiunii le va afecta vieţile. Singurele zone unde indexul a înregistrat o uşoară creştere a fost Europa (de la 88 de puncte la 91 de puncte) şi America de nord (de la 73 de puncte la 74). În România însă, precum în Croaţia, Cehia sau Spania, indexul a scăzut faţă de trimestrul 2 cu 2 puncte, până la 60. Cele mai mari indexuri s-au raportat în India şi Indonezia (119 puncte), state urmate de Filipine (118 puncte) şi Emiratele Arabe (114 puncte).

Metode de economisire

Având în vedere percepţia oamenilor asupra economiei, 7 din 10 au declarat că şi-au modificat obiceiurile de consum pentru a-şi putea acoperi cheltuielile. Cel mai des întâlnită metodă de economisire este aceea de a reduce din cheltuielile care nu sunt absolut necesare la un anumit moment. Spre exemplu, mai mult de jumătate dintre resppondenţii la nivel global spun că au început să dea mai puţini bani pe haine şi pe distracţiile din afara casei. 47% au început să facă economii la combustibil şi electricitate, în vreme ce 39% au început să cumpere branduri mai ieftine, iar 33% vorbesc mai puţin la telefon.  

Cum economisesc europenii

Europenii au renunţat în proporţia cea mai mare la haine (57% dintre respondenţi) şi la ieşirile în oraş (53% faţă de media mondială de 48%). Au redus totodată şi consumul de electricitate şi combustibil (49% faţă de 47% cât este media) şi s-au reorientat către mărcile mai ieftine de produse agro-alimentare (51% faţă de 39% cât este media). De asemenea, în aceeaşi măsura ca şi restul consumatorilor, 39% dintre europeni au renunţat să cumpere mâncare gata preparată. 


 

Te-ar mai putea interesa și
Cu ajutorul Thales, Renault transformă Rafale în vehicul militar care poate controla drone în deplină liniște
Cu ajutorul Thales, Renault transformă Rafale în vehicul militar care poate controla drone în deplină liniște
În încercarea de a atrage atenția supra capacităților sale de a participa la proiecte militare, grupul Renault prezintă o mașină de război SF, construită pe platforma SUV-urilor civile pe......
Acord SUA-Iran – Războiul se termină imediat, Strâmtoarea Ormuz se redeschide. Ce spun Trump şi Iranul
Acord SUA-Iran – Războiul se termină imediat, Strâmtoarea Ormuz se redeschide. Ce spun Trump şi Iranul
Iranul şi Statele Unite au anunţat un acord de principiu pentru a pune capăt unui conflict de aproape patru luni, fapt ...
Fiecare început contează: cum pașii mici devin obiceiuri financiare solide
Fiecare început contează: cum pașii mici devin obiceiuri financiare solide
În fiecare zi, mii de români își propun același lucru: să fie mai atenți cu banii lor. Unii spun că vor economisi ...
Pensionarii au adus 1,85 de miliarde la Fondul din care e finanţat sistemul sanitar. Date greşite din execuţia Fondului Sănătăţii persistă la o săptămână după ce le-am semnalat
Pensionarii au adus 1,85 de miliarde la Fondul din care e finanţat sistemul sanitar. Date greşite din execuţia Fondului ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a eliminat scutirea de la plata CASS pentru mai multe categorii de asiguraţi: aproape ...