Suntem mai degrabă nemţi sau mai degrabă greci?

20 04. 2015

Evident n-a fost aşa şi sunt motive destul de puternice pentru această stare de lucruri. De exemplu, în 2007-2008, imediat după aderarea la Uniune, odată cu descoperirea libertăţilor conferite de statutul de membru între care cea mai importantă percepută la nivelul cetăţeanului a fost cea de mişcare, gradul de entuziasm privind euro a fost probabil maxim.

Dacă însă te uitai la gradul de îndeplinire a criteriilor nominale de la Maastricht, ţara era la pământ. Ca atare, dacă discutai despre înlocuirea leului cu euro, părea că baţi câmpii cu graţie şi nimic mai mult. În schimb, era interesant ca exerciţiu de imaginaţie.

La 7 ani de-atunci, lucrurile stau simetric invers. România îndeplineşte astăzi lejer toate criteriile nominale pentru a adopta euro dar, fără a avea datele unui sondaj, îndrăznesc sa cred că entuziasmul românilor în a renunţa la leu se află la cote minime. Explicaţia stă desigur în perioada de criză şi dacă tot am amintit de ea, pe principiul că-n tot răul e şi-un bine, sunt convins că, fără constrângerile externe şi de finanţare impuse de această criză, criteriile privind inflaţia, deficitul bugetar, datoria publică, samd. ar fi rămas neîndeplinite.

Corecţiile masive care s-au făcut, mai de voie, mai de nevoie, au făcut ca astăzi România să afişeze un tablou macroeconomic glorios, cel mai frumos din ultimii 25 de ani! Vorba Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, ne-am pomenit fruntaşi, cu toate criteriile nominale îndeplinite, ba mai mult stăm foarte bine şi la indicatorii suplimentari de convergenţă din aşa numitul tablou de bord.
Lăsând la o parte aspectele tehnice ale procesului de adoptare a monedei unice, mai degrabă aride, cheia privind oportunitatea adoptării euro constă în cel mai mare pericol semnalat de Guvernatorul BNR: încetăţenirea ideii potrivit căreia că adoptarea euro e doar o schimbare de bancnotă.

Este esenţial, atât la nivelul clasei politice cât şi la cel al populaţiei să se conştientizeze faptul că adoptarea euro presupune dispariţia pârghiei politicii monetare, o renunţare la un atribut al suveranităţii un instrument extrem de puternic de ajustare a dezechilibrelor şi mutarea acesteia la Frankfurt. Ce înseamnă să nu-l mai ai, vedem astăzi în Grecia. De aici până la a înţelege de ce adoptarea euro este un proces cu profunde implicaţii culturale nu mai este decât un pas. Suntem mai degrabă greci sau mai degrabă nemţi?

În condiţiile evoluţiei din ultimii ani în care criza datoriilor suverane a relevat slăbiciuni greu de neglijat ale uniunii monetare este cred un exerciţiu de pragmatism şi nu unul de euroscepticism să-nţelegem în ce ne băgăm..Avantajele apartenenţei la eurozonă par a fi mult estompate faţă de momentul la care am aderat, iar aici sigur nu-i vina noastră.

Este şi un paradox aici: dacă ni se cere ca, în mod sustenabil, să arătăm impecabil din punct de vedere macroeconomic şi al convergenţei reale (şi aici sunt mult mai mulţi indicatori inclusiv de competitivitate) la intrarea în zona euro, atunci ce să mai căutăm acolo? Ar fi oare o obrăznicie să (ne) întrebăm una ca asta?

Cert este faptul că este necesară existenţa unor instrumente de politică economică alternativă care să poată înlocui politica monetară în cazul în care sunt necesare intervenţii. Sunt multe alte astfel de întrebări fundamentale ce ar trebui să răzbată în dezbaterea şi opinia publică confiscate astăzi de zornăitul cătuşelor si can-can.

Pentru aceasta însă este necesară întrunirea unui consens politic privind ţinta de adoptare a euro care să transceadă ciclurilor electorale. Un astfel de exerciţiu concretizat printr-un document nu ar da doar sens politicii economice, ci ar aduce în dezbaterea publică un subiect fundamental, imposibil de ocolit de trusturile de presă.

Dacă într-un asemenea document ar fi trecut ca obiectiv ferm de pildă prioritizarea investiţiilor în infrastructură, cu atât mai bine! Nu cred că România adera la zona euro în 2019, dar ce frumos ar fi să avem nişte autostrăzi ca în acea zonă.

Daniel Oanţă este consultant strategie la Banca Naţională a României

*acest articol reprezintă o opinie personală, nu punctul de vedere al BNR