Sunwoda, al treilea producător chinez de baterii care construiește o uzină în Ungaria

În timp ce România ratează investiție după investiție în domeniul de viitor al bateriilor pentru mașini electrice, statul vecin, Ungaria, reușește să se impună ca hub al acestui important sector industrial.
Robert Stan - vin, 11 aug. 2023, 12:58
Sunwoda, al treilea producător chinez de baterii care construiește o uzină în Ungaria

Producătorul chinez de baterii Sunwoda Electronic și-a anunțat decizia de a construi în zona Nyiregyhaza din nord-estul Ungariei prima sa uzină din Europa dedicată producătorilor de mașini din zonă.

Cu o investiție inițială de 1,9 miliarde de yuani (239 milioane de euro), compania cu sediul în orașul Shenzen din China are în plan dezvoltarea unei uzine care va produce baterii litiu-ion.

Deși firma chineză nu a menționat când va începe construcția noii facilități de producție și nici data la care aceasta ar demara producția sau capacitatea instalată, agenția Xinhua, care îl citează pe ministrul ungar Peter Szijjarto, scrie că lucrările vor începe anul viitor, iar debutul producției de serie este programat pentru începutul lui 2025.

Conform companiei coreene de cercetări de piață SNE Research, Sunwoda Electronic ocupă locul șase în clasamentul producătorilor chinezi de baterii pentru vehicule electrice și hibride.

Odată cu decizia de a investi în Ungaria, Sunwoda Electronic devine al treilea mare producător chinez de baterii pentru mașini electrice care își stabilește o facilitate în statul vecin de la vest de România.

În luna iunie a acestui an EVE Energy, al patrulea cel mai mare producător de baterii din China, și-a anunțat intenția de a construi o fabrică de baterii de 10 miliarde de yuani (1,26 mld. euro) în Ungaria.

Anterior, în august 2022, CATL, cel mai mare producător chinez de baterii pentru vehicule electrice, a declarat că va construi o fabrică în Ungaria cu o investiție estimată la nu mai puțin de 7,34 miliarde de euro.

Cei trei mari investitori chinezi nu sunt decât o parte din înfloritoarea industrie de baterii pentru vehicule electrice a Ungariei. Alte exemple sunt unitățile de producție ale SK Innovation (SKI) și Samsung SDI din Coreea. Grație acestora, planul guvernului de la Budapesta de a deveni o bază europeană a producției de baterii nu doar că prinde contur, dar are mari șanse de reușită. Conform datelor European Federation for Transport and Environment, în 2030 cel mai mare producător de baterii din Europa va fi Germania (484 GwH), stat urmat de Ungaria (207 GwH), Franța (125 GwH), Polonia (120 GwH) și Suedia (110 GwH).

Pentru a își atinge obiectivul, maghiarii au făcut mari eforturi financiare. Numai pentru a atrage CATL guvernul de la Budapesta a oferit ajutoare de stat și investiții în infrastructură în valoare de 800 de milioane de euro. Iar pentru SKI maghiarii au mai scos din bugetul de stat încă 209 milioane de euro.

„Acești bani lipsesc cu disperare din alte domenii, în special din zonele clasice de responsabilitate ale statului cum ar fi educația, sănătatea și asistența socială”, consideră Dora Gyorfy, economist la Universitatea Corvinus din Budapesta.

Totuși, grație atragerii producătorilor de baterii, în Ungaria au sosit și vor mai sosi zeci de furnizori pentru aceștia, precum și clienți cu investiții importante precum BMW sau Audi. Iar aceste investiții vor genera, la rândul lor, fonduri care vor susține bugetul statului maghiar.

Citește și:
– Producătorul chinez de baterii EVE Power va construi o fabrică în Ungaria
– Bosch va mai investi încă 183 de milioane de euro în Ungaria pentru construirea unui centru logistic și extinderea unei fabrici. Compania are 20.000 de angajați în această țară
– BMW își dublează investițiile făcute în fabrica sa de la Debrecen din Ungaria, până la peste 2 miliarde de euro

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Cum mai evoluează lucrările la cel mai complex nod rutier din România
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Cum mai evoluează lucrările la cel mai complex nod rutier din România
Nodul rutier Boița, cel mai complex din România, începe să prindă contur, potrivit unor imagini postate de către un reprezentant al constructorului turc Makyol. Proiectat pe trei niveluri,......
Iran închide din nou Strâmtoarea Ormuz, în timp ce Donald Trump denunţă un „şantaj”
Iran închide din nou Strâmtoarea Ormuz, în timp ce Donald Trump denunţă un „şantaj”
Iran a închis din nou duminică Strâmtoarea strategică Ormuz drept represalii la continuarea blocadei porturilor sale ...
Turcia afirmă că retragerea SUA din arhitectura de securitate europeană ar putea avea consecinţe „distructive”
Turcia afirmă că retragerea SUA din arhitectura de securitate europeană ar putea avea consecinţe „distructive”
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a declarat sâmbătă că sunt în curs de desfăşurare discuţii privind modul ...
Loteria Română: Report de peste 12,81 milioane de euro la Joker
Loteria Română: Report de peste 12,81 milioane de euro la Joker
Un report de peste 65,23 milioane de lei (peste 12,81 milioane de euro) se înregistrează la Joker, la categoria I, în ...