Superbet Holding România anunţă creşteri salariale pentru angajaţi, de la 1 ianuarie 2018

Operatorul de pariuri sportive Superbet, cu obligaţiuni emise din această toamnă pe piaţa alternativă AeRO de la Bucureşti, anunţă că de la 1 ianuarie 2018 va majora salariile pentru cei peste 2.500 de angajaţi ai săi, scrie Agerpres.
Economica.net - J, 21 dec. 2017, 10:51
Superbet Holding România anunţă creşteri salariale pentru angajaţi, de la 1 ianuarie 2018

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, angajaţii Superbet vor primi, de la începutul anului viitor, salarii ce vor varia între 2.600 de lei şi 3.800 de lei, cu sporuri şi tichete de masă incluse, în funcţie vechimea salariatului şi de oraşul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. Majoritatea angajaţilor sunt casieri sau operatori de agenţie, notează compania.

‘Este a doua veste bună, după ce în noiembrie compania se angaja să suporte integral contribuţiile angajatorului în salariul brut al angajatului odată cu intrarea în vigoare a noilor modificări fiscale începând cu ianuarie anul viitor’, se arată în comunicatul Superbet.

Superbet este, în prezent, unul dintre cei mai mari operatori de jocuri de noroc din România, cu o reţea de aproape 1.000 de agenţii în toată ţara, dintre care peste 600 retail. Afacerea companiei la nivel naţional este consolidată sub Superbet Holding România, care operează patru branduri de retail, respectiv: Superbet – cu 630 de agenţii, BetArena (peste 200), GoBet (120) şi Magic Jackpot – brandul de sloturi.

În data de 21 noiembrie, operatorul de pariuri sportive şi-a lansat, la Varşovia, în mod oficial, operaţiunile pe piaţa din Polonia, devenind astfel singurul operator străin autorizat să funcţioneze pe piaţa poloneză. Odată cu obţinerea licenţei de operare pentru Superbet Polonia, operatorul de jocuri de noroc anunţa inaugurarea, în cursul aceleiaşi săptămâni, a primelor agenţii din Polonia, în oraşe ca: Varşovia, Katowice, Cracovia, Wroclaw, Poznan şi Gdansk.

Te-ar mai putea interesa și
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
Cristian Bușoi, secretar de stat la Ministerul Energiei, a explicat că propunerea nu viza aprobarea unei strategii sau actualizarea efectivă a Strategiei de Implementare a Proiectului SMR, ci doar......
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja compromise. Companiile sunt expuse prin conturile angajaților
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja ...
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. O analiză cyber_Folks pe aproape 500.000 ...
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările membre SEPA (41 de țări)
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările ...
CEC Bank își extinde serviciile de plăți digitale și lansează Încasările Instant în euro, prin care clienții persoane ...
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul chinez Jingye
Măsură istorică în Marea Britanie. Guvernul a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, deţinut de gigantul ...
Guvernul britanic a anunţat joi că a naţionalizat producătorul de oţel British Steel, companie deţinută de grupul ...