Suprafaţa spaţiilor industriale închiriate ar putea creşte cu 15-20% în acest an

Suprafaţa de spaţii industriale închiriate ar putea creşte în acest an cu 15-20% faţă de 2011, când a fost tranzacţionată o suprafaţă de 150.000 de metri pătraţi, estimează compania de consultanţă imobiliară Cushman&Wakefield România, care remarcă în acelaşi timp revenirea dezvoltărilor speculative.
Economica.net - joi, 29 mart. 2012, 08:50
Suprafaţa spaţiilor industriale închiriate ar putea creşte cu 15-20% în acest an

„În 2011 am avut un trend crescător al gradului de ocupare. Au existat mai multe cereri de la industria producătoare uşoară şi în acelaşi timp am primit cereri de la operatori de logistică noi pe piaţă, rezultaţi din fuziuni şi separări ai altor operatori deja existenţi pe piaţa din România. Anul 2012 se poate încheia la acelaşi nivel ca şi 2011 sau cu o creştere de 15-20% dacă se păstrează trendul crescător din 2011”, a declarat, într-un comunicat, Gabriel Sfetcu, directorul departamentului industrial Cushman&Wakefield România.

El a adaugă că deşi anul a început destul de lent din punct de vedere al cererii de spaţii industriale, fapt care ar contrazice previziunile pentru 2012, în luna martie au început să apară cererile, care ar trebui să fie finalizate în 4-6 luni.

„Mai mult decât atât, au început să apară şi la noi dezvoltările speculative. Adică dezvoltatori care până acum au construit doar la cerere au obţinut fonduri şi au început să construiască pe baza speculaţiilor cu privire la creşterea cererii. Un exemplu ar fi Graells&Llonch Industrial Park Turda, aflat în apropiere de Cluj. Acest parc industrial are o suprafaţă totală de aproximativ 12.000-15.000 de mp şi este dedicat pentru spaţii medii de aproximativ 1.500 mp”, a arătat Sfetcu.

Graells&Llonch Industrial Parc Turda este realizat de un dezvoltator spaniol care a mai construit un spaţiu similar în Prejmer, Braşov.

Conform specialiştilor Cushman & Wakefield, în România ponderea cea mai mare din cerere o va deţine şi în acest an producţia uşoară, care va veni atât din partea producătorilor români şi de la companii multinaţionale.
Segmentul industrial a crescut anul trecut, potrivit companiei, cu 100% ca suprafaţă totală închiriată. Astfel, la sfârşitul anului 2011 suprafaţă tranzacţionată a fost de 150.000 mp, comparativ cu 75.000 mp la sfârşitul anului anterior.

România a urmat astfel trendul înregistrat în Europa Centrală, unde anul trecut s-a înregistrat un volum record al spaţiilor închiriate în Europa de peste 3,2 milioane metri pătraţi, depăşind astfel recordul precedent datând din perioada de vârf a pieţei imobiliare (aproximativ 2,8 milioane metri pătraţi în 2008).

„Cererea pentru spaţii de înaltă calitate (logistice sau destinate producţiei), în zona Europei Centrale este bazată pe încrederea firmelor în această piaţă. Cu doi, trei ani în urmă, întrucât piaţa mondială era copleşită de preocupări, companiile au optat pentru amânarea planurilor de extindere sau de mutare a locaţiilor de producţie.Acea perioadă de incertitudine le-a forţat, la vremea respectivă, să caute cele mai eficiente soluţii”, a declarat Ferdinand Hlobil, director al departamentului industrial Europa Centrală, Cushman &Wakefield.

Şi în ceea ce priveşte dezvoltărilor noi din regiune, anul trecut a reflectat o revenire moderată a pieţei însă cifrele rămân încă scăzute, în comparaţie cu anii record.

În timp ce în anii cu creştere record, precum 2008 au fost construiţi aproximativ 2,5 milioane de metri pătraţi, cifrele arată că noile suprafeţe construite în 2011 depăşesc cu puţin 800.000 metri pătraţi.

Chiria de bază în Europa Centrală a variat anul trecut între 3,5 şi 3,7 euro pe mp pe lună, existând şi pieţe unde chiria poate depăşi acest prag, deoarece spaţiile disponibile se ocupă mai rapid.

„Acest lucru este valabil în mod special în Slovacia, dar şi în alte ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România unde rata stocului disponibil a scăzut sub 5%. La polul opus, în locaţiile în care rata de neocupare este ridicată, chiriaşii potenţiali se pot bucura de diverse stimulente oferite de dezvoltatori”, se arată în comunicat.
Rata de neocupare a fost în scădere în regiunea Europei Centrale, pentru al doilea an consecutiv, ajungând la o valoare medie de puţin peste 10% la sfârşitul anului 2011.

În România, rata de neocupare a spaţiului industrial a scăzut semnificativ, cu 10 procente de la un an la altul, fiind în prezent mai mică de 5 procente. De asemenea, Cehia se îndreaptă spre rate asemănătoare.

Te-ar mai putea interesa și
Honda va investi peste 800 de milioane de dolari până în 2030 pentru extinderea fabricii sale din Brazilia
Honda va investi peste 800 de milioane de dolari până în 2030 pentru extinderea fabricii sale din Brazilia
Constructorul auto japonez Honda va investi 4,2 miliarde de reali (807,74 de milioane de dolari) în fabrica sa Itirapina din Brazilia până în 2030, a declarat vineri un director, adăugând că......
Dacia Sandero, liderul clasamentului înmatriculărilor din Europa în primele trei luni din 2024
Dacia Sandero, liderul clasamentului înmatriculărilor din Europa în primele trei luni din 2024
Dacia Sandero a reușit să se mențină pe prima poziție a clasamentului înmatriculărilor de mașini din Europa la finalul ...
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
Importurile de gaze naturale ale României au crescut cu 18,2% în primele două luni din 2024, iar producția cu 2%
România a importat, în primele două luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 207.200 de tone echivalent ...
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Ministerul Muncii: 923.578 de persoane cu dizabilități erau înregistrate în România la 31 decembrie 2023
Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la 31 decembrie 2023, de 923.578 de persoane, dintre care 98,28% (907.715 ...