Supraproducţia de electricitate din surse regenerabile înseamnă din ce în ce mai multe ore cu preţuri negative

Pe fondul avansului energiei fotovoltaice şi eoliene, electricitatea a ajuns din ce în ce mai des în situaţia în care se vinde pe piaţă la preţuri negative, o tendinţă paradoxală care ameninţă un sector aflat în prima linie a luptei împotriva încălzirii globale, transmite AFP.
AGERPRES - mar, 23 iul. 2024, 09:57
Supraproducţia de electricitate din surse regenerabile înseamnă din ce în ce mai multe ore cu preţuri negative

La finele lunii iunie, Franţa a înregistrat 235 de ore de producţie de electricitate la preţuri negative, adică 5% din totalul orelor de producţie, depăşind deja recordul din 2023 (147 de ore), potrivit gestionarului reţelei de înaltă tensiune din Franţa (RTE).

În sudul Australiei, ponderea a ajuns la 20% încă din 2023, a dezvăluit Agenţia Internaţională a Energiei (IEA).

La baza acestui fenomen stă o producţie abundentă de energie regenerabilă care duce la prăbuşirea preţurilor când cererea este scăzută. Rezultatul, pe piaţa ‘spot’, unde 20% din electricitatea de pe piaţă se tranzacţionează de pe o zi pe alta, preţurile au scăzut până la minus 87 de euro/MWh în 2024. În Elveţia, preţurile s-au prăbuşit până la minus 400 de euro/MWh în data de 14 iulie. Aceste preţuri se înregistrează în general vara, la amiază, când producţia de energie fotovoltaică atinge nivelul maxim.

De trei ani această tendinţă se accelerează, ca urmare a unei scăderi neaşteptate a cererii în Europa, după pandemia de Covid şi războiul din Ucraina.

Preţurile negative au un impact asupra facturii finale, explică Rebecca Aron, directoare de piaţă la Valorem, un producător francez pionier în domeniul regenerabilelor. Însă impactul este decalat în timp şi poate trece neobservat prin alte momente de creşteri şi scăderi. Industriile mari consumatoare de energie pot beneficia dacă reuşesc să îşi mute consumul în momentele cele mai avantajoase.

Un preţ negativ „este un semnal de alarmă că există mult prea multă producţie în reţeaua electrică” şi că trebuie să înceteze producţia, explică Nicolas Goldberg, expert la Colombus Consulting. Sistemul energetic are nevoie să fie în echilibru în orice moment, electricitatea fiind mai dificil de stocat decât alte forme de energie precum gazele şi petrolul.

În prezent, numeroase companii care operează capacităţi regenerabile opresc echipamentele când se anunţă un preţ negativ, fiind nevoie de un minut pentru a opri un parc fotovoltaic şi două până la trei minute pentru o turbină eoliană. Însă nu toţi producătorii fac acest lucru.

„Facilităţile regenerabile pot fi oprite, însă în prezent, în funcţie de contractele de producţie, nu sunt stimulate în mod neapărat să se oprească”, explică Mathieu Pierzo, director pe piaţa de electricitate la RTE.

Unii producători sunt remuneraţi la un preţ fix în cazul unei opriri sau compensaţi de stat dacă preţul lor garantat nu este atins. În ceea ce priveşte centralele care funcţionează cu combustibili fosili sau cele nucleare, ele pot să varieze producţia însă există şi aici unele limite (constrângeri tehnice, costul repornirii, etc.).

Accelerarea acestui fenomen este „extrem de problematică” pentru sectorul regenerabilelor, subliniază Mattias Vandenbulcke, de la asociaţia profesională France Renouvelables. „Asta permite unora să vină cu un discurs nefast şi să zică „energiile regenerabile nu folosesc la nimic”, spune Vandenbulcke.

„Recurenţa preţurilor negative trimite un semnal urgent şi arată că avem nevoie de mai multă flexibilitate cu privire la ofertă şi cerere”, a estimat recent IEA. Asta înseamnă că facilităţile regenerabile trebuie să devină mai flexibile şi trebuie majorate facilităţile de stocare a electricităţii. În plus, trebuie acţionat şi pe partea de cerere prin stimularea financiară în vederea deplasării consumului spre perioadele de după-amiază, de exemplu pentru încărcarea autovehiculelor.

Te-ar mai putea interesa și
Cod galben de ceaţă în zece judeţe din Dobrogea şi Moldova
Cod galben de ceaţă în zece judeţe din Dobrogea şi Moldova
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă care vizează zece judeţe din Dobrogea şi Moldova....
Loteria Română: Reportul la Joker se apropie de 55 de milioane de lei
Loteria Română: Reportul la Joker se apropie de 55 de milioane de lei
Reportul la categoria I a jocului Joker a ajuns la 54,93 milioane de lei (aproximativ 10,78 milioane de euro), iar la categoria ...
Iran: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică anunţă o reuniune extraordinară luni
Iran: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică anunţă o reuniune extraordinară luni
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică va organiza luni o reuniune extraordinară la solicitarea Rusiei, în urma ...
Update: Ultimele două zboruri de astăzi au fost anulate. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti – 36 de zboruri spre şi dinspre Tel Aviv, Dubai, Doha, Beirut, Damasc, anulate din cauza evenimentelor din Orientul Mijlociu
Update: Ultimele două zboruri de astăzi au fost anulate. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti – 36 de zboruri ...
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă că 36 de zboruri spre şi dinspre Tel Aviv, Dubai, Doha, Beirut, ...