Surpare pe Autostrada A10 Sebeș – Turda. De ce este nevoie să se inchidă de tot o cale. Explicațiile șefului CNAIR
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/07/a10-seb-721x420.jpg)
Redăm mai jos postarea șefului CNAIR cu privire la situația de pe A10 Sebeș – Turda:
„Pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, la km 66+300, s-a produs o cedare activă a corpului autostrăzii — o alunecare de teren cu evoluție imprevizibilă, care afectează direct siguranța circulației.
Am decis închiderea temporară a Căii 1 și devierea traficului pe DN1, pe un sector cu doar 5 km mai lung decât alternativa propusă public. Nu din comoditate, ci din responsabilitate.
„Soluția europeană” invocată — circulația bidirecțională pe Calea 2 — a fost analizată de specialiștii CNAIR și respinsă din motive de siguranță:
Calea 1 și Calea 2 sunt fundate pe aceeași formațiune geologică și, pe sectoare, pe același corp de rambleu. A muta tot traficul, inclusiv cel greu, la câțiva metri de o cedare activă, cu accelerări și frânări repetate în rampă, poate accelera prăbușirea — sub trafic. Adică exact ceea ce încercăm să prevenim.
La acest risc geotehnic se adaugă altele, la fel de grave:
– contrasens pe un sector în rampă, fără bandă pentru vehicule lente și fără bandă de urgență;
– risc de coliziune frontală, cu viteză relativă de impact de peste 150 km/h;
– blocarea accesului echipajelor de urgență (SMURD, pompieri, poliție) în caz de incident;
– puncte de transfer prin zona mediană care sunt, statistic, cele mai periculoase zone dintr-o deviere, mai ales pe timp de noapte și pe ceață.
Normele în vigoare (Ordinul comun MI/MT nr. 1112/411/2000) și Directiva europeană 2008/96/CE ne obligă la un principiu clar: nu putem adopta o soluție care generează un risc mai mare decât cel pe care îl elimină.
,
Nu voi pune șoferii în situația de a circula pe sens invers, într-o zonă în rampă, aflată la câțiva metri de o alunecare activă, doar pentru a economisi câteva minute. Siguranța nu se negociază.
Precizez, pentru corecta informare a publicului, că lucrările de remediere sunt suportate integral de constructor, nu de la bugetul de stat.
CNAIR va reveni la soluția cu impact minim asupra traficului rutier în momentul în care raportul geotehnic va confirma că se poate circula în deplină siguranță.”
Amintim că Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj anunța că urma să se închidă circulația pe aproximativ 17 kilometri ai Autostrăzii A10, Sebeș – Turda, Calea 1 (sensul de deplasare Unirea – Turda), județul Cluj.