Surpriză din China – Creştere peste estimări pentru economia gigantului asiatic

16 04. 2026
export china deficit comercial

China – Conflictul a perturbat traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz, prin care trece o cincime din petrolul şi gazele naturale ale lumii. De asemenea, războiul a perturbat comerţul dintre Orientul Mijlociu şi China, scrie Agerpres.

Cu toate acestea, Biroul Naţional de Statistică din China a anunţat joi că Produsul Intern Brut (PIB), a doua cea mai mare economie a lumii, a crescut cu 5% în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut. Este vorba de o performanţă superioară estimărilor economiştilor chestionaţi de AFP, care mizau pe un avans de 4,8%.

Economia chineză „a avut un început solid de an, demonstrându-şi încă o dată rezistenţa şi vitalitatea”, a informat Biroul Naţional de Statistică, într-un comunicat de presă.

Potrivit analiştilor, pentru moment, China a amortizat mai bine şocul energetic decât alte ţări asiatice datorită rezervelor sale strategice mari de petrol, surselor de energie diversificate şi dependenţei de cărbune. Însă, dacă criza din Orientul Mijlociu persistă, gigantul asiatic ar putea avea de suferit din cauza încetinirii economice globale.

Oficialii de la Beijing mizează o creştere economică anuală de 4,5% până la 5% în acest an, cea mai scăzută ţintă din ultimele decenii. Guvernul chinez continuă să se confrunte cu o criză persistentă în sectorul imobiliar, o încetinire susţinută a consumului şi un şomaj ridicat în rândul tinerilor.

De asemenea, datele publicate săptămâna aceasta de către Autoritatea vamală chineză au arătat că, în luna martie, ritmul de creştere a exporturilor a încetinit brusc, semn că războiul din Orientul Mijlociu începe să aibă un impact.

Biroul Naţional de Statistică a publicat joi şi alte date economice, care nu au fost neapărat liniştitoare.

De exemplu, ritmul de creştere a vânzărilor cu amănuntul, principalul indicator al consumului, a încetinit peste aşteptări în martie, subliniind dificultăţile cu care se confruntă Guvernul în stimularea cheltuielilor gospodăriilor. În luna martie, vânzările cu amănuntul au crescut cu 1,7% în ritm anual. Un grup de economişti chestionaţi de Bloomberg prognoza o creştere de 2,4%.

În paralel, producţia industrială a crescut cu 5,7% în ritm anual în martie. Este vorba de un avans mai mare decât prognoza Bloomberg de 5,3%, dar semnificativ mai mic decât cifra înregistrată în perioada ianuarie-februarie (6,3%).

Creşterea din primul trimestru a fost alimentată de exporturi, construcţii şi industrie, şi nu neapărat de cererea internă, subliniază Zichun Huang, analist la Capital Economics. „Credem că avansul va încetini uşor pentru restul anului”, spune Zichun Huang. „Chiar dacă economia chineză se menţine bine, devine din ce în ce mai dependentă de cererea externă”, a adăugat Huang, menţionând că războiul din Iran „este probabil doar să consolideze această tendinţă”.

Furnizorii chinezi şi cumpărătorii internaţionali prezenţi la Târgul de la Canton (sudul Chinei), cel mai mare târg comercial din ţară, şi-au exprimat îngrijorările cu privire la impactul războiului asupra afacerilor lor. Aceştia au menţionat scăderea comenzilor şi creşterea costurilor de transport.